Experiența Estoniei în domeniul implementării votului electronic, prezentată membrilor CEC, la Tallinn
În perioada 13-14 decembrie 2021, o delegație a Comisiei Electorale Centrale (CEC), condusă de secretarul CEC, Alexandr Berlinschii, efectuează o vizită de studiu în Republica Estonia, organizată cu suportul Consiliului Europei.
Scopul vizitei este de a analiza experiența Estoniei în domeniul implementării votului electronic, dar și altor mecanisme de vot alternativ. Oficialii CEC au planificat mai multe întrevederi cu reprezentanți ai Comitetului Electoral Național, Oficiului Electoral de Stat, compania IT Cybernetica, Autoritatea pentru Sisteme Informaționale, Curtea Supremă de Justiție, ex-Prim Ministrul Estoniei, dar și Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Estonia.
Secretarul CEC, Alexandr Berlinschii a mulțumit din numele Comisiei Electorale Centrale pentru oportunitatea și deschiderea colegilor estonieni de a oferi informații privind acțiunile întreprinse, dar și eventualele provocări apărute în procesul reglementării, dezvoltării, menținerii, utilizării și promovării votului electronic.
Menționăm că oportunitatea introducerii unor metode alternative de vot este discutată pe larg în societatea moldovenească și se află și pe ordinea de zi a Parlamentului, în special după alegerile naționale din 2020 și 2021. Implementarea acestor mecanisme este specificată în Planul Strategic CEC pentru anii 2020-2023. Până în prezent, Comisia a elaborat, cu suportul partenerilor de dezvoltare, mai multe documente în acest sens, inclusiv un studiu de fezabilitate. Astfel de metode pot contribui la creșterea numărului de alegători care participă la vot, în special a tinerilor, cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate, cei care locuiesc pe malul stâng al râului Nistrului dar și a persoanelor cu dizabilități.