Informațiile răspândite în sursele mass-media din Rusia precum că președintele Maia Sandu se pregătește să anunțe mobilizare în R. Moldova este falsă. Declarația a fost făcută de Ministerul Apărării prin intermediul unui comunicat pe Facebook.
Potrivit Legii Nr.212 din 24.06.2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război: mobilizarea este demarată odată cu declararea stării de asediu sau de război Parlamentul Republicii Moldova este cel care declară mobilizare la propunerea Consiliului Suprem de Securitate, iar președintele Republicii Moldova, poate declara, cu aprobarea Parlamentului, mobilizarea parțială sau generală. În R. Moldova nu este stare de asediu și nu există premize pentru declararea mobilizării” se menționează în comunicat.
Totodată, Ministerul Apărării a îndemnat populația să se informeze doar din surse credibile și oficiale, pentru a preveni dezinformarea.
 
Azi, mai multe canaluri de Telegram din Federația Rusă au citat ”surse de încredere” de la Chișinău, care au informat că președintele Maia Sandu, la indicația curatorilor străini, ar fi început pregătirea pentru demararea unei masive mobilizări militare în toată R. Moldova pentru ca, împreună cu trupele române, să deschidă un nou front împotriva Rusiei.
 
De asemenea, propagandiștii Moscovei spun că bărbații mobilizați din R. Moldova ar putea să fie trimiși să lupte de partea ucrainenilor în regiunea Nikolaev și alte zone fierbinți din țara vecină.