MAI dezminte falsurile despre o ședință secretă la care s-a discutat înăbușirea protestului din centrul capitalei
Ministerul Afacerilor Interne vine cu o reacție la informațiile apărute în spațiul public, precum că, conducerea instituției ar fi organizat o ședință secretă la care ar fi fost trasate sarcini Poliției cu privire la protestele organizate de Partidul „ȘOR” și solicitarea de acțiuni ferme, față de participanții la această manifestație. Potrivit unui comunicat al MAI, informația respectivă este una falsă.
„MAI precizează că Poliția întreprinde măsuri de respectarea ordinii și liniștii publice, în rândul protestatarilor, conform atribuțiilor legale. Totodată, Poliția are grijă ca locuitorilor capitalei să le fie respectate drepturile și să nu le fie perturbate activitățile cotidiene”, se arată în comunicat.
Instituția precizează că față de persoanele care încalcă legea și care nu au un comportament civic, Poliția este obligată să ia masuri, în raport cu încălcările constatate, conform legii.
„MAI reamintește că în prezent, principiile după care se ghidează activitatea poliției sunt cele prevăzute de standardele internaționale, care au în vizor respectarea drepturilor cetățenilor. MAI încurajează cetățenii să se informeze din surse sigure oficiale și să nu de-a crezare știrilor false menite să destabilizeze”, susțin reprezentanții ministerului.