Ministerul Apărării al R.Moldova vine cu o reacție la informațiile apărute în spațiul public cu privire la mobilizarea rezerviștilor, recrutarea tinerilor pentru a executa serviciul militar în termen, dar și recepționarea de către cetățeni a ordinilor de chemare la centre militar-teritoriale. Potrivit autorităților, acestea au fost lansate cu scopul de a dezinforma și crea confuzii în rândul cetățenilor.

Într-un comunicat de presă, ministerul precizează că nu este prima dată când Centrele Militar-Teritoriale municipale expediază agenților economici și instituțiilor publice scrisori de prezentare a informației cu privire la recruții și rezerviștii care activează în subordinea lor și, totodată, lista resurselor tehnico-materiale din dotarea acestora, ce pot fi rechiziționate.

„Acestă măsură este întreprinsă în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 77 din 31.01.2001 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea administrativ-militară și efectivul-limită al organelor administrativ-militare, dar și în scopul actualizării bazei de date a CMT-urilor”, susțin reprezentanții Ministerului Apărării.

Potrivit MA, acțiunea se efectuează zilnic și permanent, și nu are nicio legătură cu situația de securitate din regiune.

La fel, ministerul îndeamnă agenții economici, instituțiile publice și cetățenii să nu speculeze pe marginea subiectului respectiv.