Exercițiul multinațional „JCET-2024” (Joint Combined Exchange Training), desfășurat la centrele de instruire ale Armatei Naționale, a devenit un nou prilej pentru lansarea fake-urilor în spațiul mediatic. Astfel, deputatul socialist din Adunarea Populară de la Comrat, Leonid Chiosea, a publicat pe pagina sa de Facebook un video cu vehiculele militare, care circulau în convoi pe o stradă, acuzând că acestea ar fi fost trimise în Găgăuzia.

„Guțul și Medelean (Dmitri Konstantinov, președintele Adunării Populare din Găgăuzia, n.r.) tac, dar, între timp, tehnica militară se îndreaptă spre Găgăuzia” a scris acesta pe Facebook.

Contactați de reporterii Deschide.MD, reprezentanții Ministerului Apărării au explicat că acele camioane militare care apar în imagini revin, de fapt, în unitatea militară din Cahul, având în vedere că exercițiul „JCET-2024” sunt pe cale să se încheie.

Antrenamentele în cauză au loc la centrele de instruire ale Armatei Naționale, în perioada 1-19 aprilie, curent. Exercițiul are ca scop antrenarea în comun şi efectuarea unui schimb de experienţă între militarii forţelor speciale moldoveneşti, române, americane, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante. 

„Joint Combined Exchange Training” se desfăşoară în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2024.