MEC, după apariția falsurilor privind deschiderea unei tabere militare pentru copii: Organele abilitate să identifice autorii dezinformării
Ministerul Educației și Cercetării a venit cu o reacție la falsurile apărute în spațiul online cu privire la deschiderea, împreună cu UE, a unei tabere militar-turistice pentru copii, în cadrul căreia, începând cu 1 iunie, mai mulți elevi ar urma să participe la activități cu caracter militar, inclusiv pentru a învăța cum să folosească armele.
”Ministerul Educației și Cercetării dezminte aceste informații FALSE. Vom solicita organelor abilitate să identifice persoanele care se fac vinovate de fabricarea și distribuirea în spațiul public a acestor falsuri, cu scopul de a dezinforma cetățenii. Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale și credibile” a notat Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat.
Mașinăria de propagandă ia turații în R. Moldova înainte de alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la UE, care vor avea loc la toamnă. Astfel, în spațiul online apar tot mai multe falsuri care lovesc în actuala guvernare și repetă retorica minciunoasă a Rusiei. Ieri, 30 mai, la doar o zi după ce compania Meta a închis peste 1300 de conturi afiliate cu gruparea criminală Șor, pe site-urile online cu filme și seriale piratate au apărut două filmulețe de promovare a unor pretinse acțiuni ale autorităților.