VIDEO // Au fost lansate Zilele Filmului Românesc la Chișinău, ediția a VIII-a. Adrian Dupu: Mă bucur că DRRM susține acest eveniment
Zilele Filmului Românesc la Chișinău, ediția a VIII-a, au fost lansate oficial, în cadrul unei conferințe de presă. Cei prezenți au vorbit despre importanța evenimentului, colaborarea extraordinară în domeniul cinematografic dintre România și R. Moldova, suportul pentru domeniul cinematografic și filmele ce vor fi prezentate în cadrul evenimentului.
Alina-Ștefania Gorghiu, președintele Senatului României, a remarcat interesul malului stâng al Prutului pentru sectorul cultural.
„E o onoare să fiu la Chișinău cu ocazia acestui eveniment cultural pe care-l deschidem astăzi. Moldova și România au ajuns la un nivel de colaborare extraordinar de colaborare nu doar cultural politic diplomatic. Încercăm să ținem pasul cu vremurile și să depășim aceste crize succesive. Mă bucur să văd acest interes pentru sectorul cultural. (...) Vă invit să vedeți filmul din deschidere, vă invit să participați cu toții la acest eveniment pentru că este un moment în care arătăm că nu doar diplomația parlamentară funcționaează, nu doar diplomația politică, ci diplomația culturală este cea care este la rang de cinste”, a declarat ea în cadrul conferinței.
Adrian Dupu, Secretar de Stat al Departamentului pentru Relații cu R. Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, a precizat că instituția pe care o conduce sprijină financiar evenimentul, un lucru important pentru promovarea culturii și limbii românești.
„Devine un festival de tradiție deja în R. Moldova. Apreciez perseverența și dăruirea organizatorilor. Felicitări pentru acest lucru. Mă bucur că DRRM poate sprijini acest eveniment. Arta și cultura sunt cele mai bune elemente de promovare ale unei țări, iar instituția pe care o conduc sprijină financiar acest eveniment important cu scopul de a promova cinematografia românească, de a promova cultura și limba română. Prin acest proiect cinefilii din Chișinău dar și din toată R. Moldova sunt conectați în timp real la marile succese ale cinematografiei românești”, a declarat Adrian Dupu.
La rândul său, directorul adjunct ICR Chișinău, Narcis Afrăsinei, a garantat parteneriatul ICR și pentru alte proiecte pe care organizatorii Zilelor Filmului Românesc și le propun. „Urmărim să fim o garanție a calității produsului cultural românesc pe care urmează să-l descoperiți în cadrul acestor evenimente. Îi încurajez pe toți cetățenii R. Moldova să participe la aceste evenimente”.
Boris Cremene, șeful Direcției Arte și Industrii Creative al Ministerului Culturii din R. Moldova a remarcat faptul că Ministerul este permanent alături de evenimente care relevă integrarea culturală și spirituală. „Aducem mulțumiri domnului Grosei și echipei lui care face un efort extraordinar. Există acum o frază virtuală: doi miniștri și o singură cultură. Și domnul Romașcanu și domnul Prodan la diferite evenimente se numesc unul pe altul „domnul co-ministru”. Domnul ministru Sergiu Prodan vrea să vă spună că este cu ambele inimi alături de acest eveniment: cu inima de ministru și cu inima de cineast. Veniți la Zilele Filmului Românesc, este important”, a adăugat Boris Cremene.
Directorul CNC Moldova, Valentina Iusuphodjaev, a ținut să sublinieze faptul că nu este deloc ușor să crești un asemenea cu o mare audiență. Totodată, ea a apreciat faptul că organizatorii au găsit soluții chiar și în timpul pandemiei sp nu lipsească publicul cinefil de acest eveniment. „Este un eveniment consecvent și consistent, pentru că filmul românesc ne inspiră, datorită succesului pe care-l are în lume, datorită faptului că este un ambasador al imaginii”, a mai spus ea.
Un aspect important a fost remarcat de Dumitru Grosei, președinte ALTERNATIVE CINEMA, coordonator general ZFR. El a vorbit despre lipsa resurselor financiare pentru domeniul cinematografiei.
„Noi în Moldova avem legea cinematografiei și o să profit de faptul că este aici și președintele senatului. Vreau ca împreună să ne adresăm parlamentului R. Moldova și ministerului culturi și finanțelor să înțeleagă că avem o lege care de fapt nu funcționează. nu are fond. Avem o lege fără fond cinematografic și de asta nu puteam să ne dezvoltăm. Avem doar 400 mii de euro pentru toți cineaștii iar asta este ridicol. Moldova ar putea liber să formeze un buget dacă se va face un amendament la legea cinematografieri pentru ca să se creeze acele mecanisme de creare a fondurilor pentru fondul cinematografic”, a declarat Dumitru Grosei.
Programul Zilelor Filmului Românesc poate fi găsit AICI.