Echipa Republicii Moldova a obținut o medalie de argint în cadrul Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, organizată de Ucraina și desfășurată online în perioada 19-25 septembrie 2022.

Medaliat cu argint este Alin Popescu, elev la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești, Chișinău.

La cea de-a VI-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori au participat 172 de elevi din 32 de țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 4 elevi și 2 profesori:

  1. Alin Popescu, elev în clasa a IX-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;
  2. Oleg Rață, elev în clasa a IX-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Nicolae Milescu-Spătarul”, Chișinău;
  3. Bianca Iordache, elevă în clasa a X-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, Chișinău;
  4. Kirill Samohvalov, elev în clasa a X-a, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Chișinău;
  5. Mihail Croitoru, lector, Universitatea de Stat din Moldova;
  6. Corina Negară, doctor, conferențiar universitar, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri membrilor Consiliului Olimpic Republican la Informatică pentru dedicație și implicare în pregătirea lotului olimpic național.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare îi felicită pe elevii olimpici, profesorii și părinții acestora, dorindu-le succese în continuare.