Producătorii de film din R. Moldova vor putea participa mai facil la coproducțiile cinematografice europene. Astfel, va fi înlesnită atragerea investițiilor străine în proiectele cinematografiei naționale, iar producătorii autohtoni de film vor putea contribui artistic și financiar la operele țărilor străine.

În acest sens, Executivul a ratificat Convenția Consiliului Europei privind coproducția cinematografică, adoptată la 30 ianuarie 2017. Proiectul a fost redactat și propus de către Ministerul Culturii.

„Ratificarea Convenției este benefică pentru dezvoltarea cinematografiei autohtone, în conformitate cu standardele europene. Această aliniere a cadrului legal de participare a producătorilor de film la coproducțiile cinematografice va încuraja cooperarea în domeniul cinematografiei, va spori diversitatea și transferul de bune practici și tehnologii. Urmează să ajustăm cadrul juridic existent, prin modificarea Legii cinematografiei”, a menționat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Convenția reprezintă un instrument juridic interstatal care stabilește condițiile de obținere a statutului de coproducție, drepturile coproducătorilor asupra operei cinematografice, precum și cota contribuției fiecărui coproducător.