Reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2023, interpretul Pasha Parfeni, va evolua pe scena din Liverpool în prima semi-finală, pe 9 mai, transmite IPN.

Organizatorii  concursului internaţional Eurovision Song Contest 2023 au stabilit ordinea în care interpreții vor urca pe scena din Marea Britanie. Ordinea în prima semi-finală este: Norvegia, Malta, Serbia, Letonia, Portugalia, Irlanda, Croația, Elveția, Israel, Moldova, Suedia, Azerbaidjan, Cehia, Olanda și Finlanda.

A doua semi-finală va avea loc pe 11 mai. Ordinea statelor este: Danemarca, Armenia, România, Estonia, Belgia, Cipru, Islanda, Grecia, Polonia, Slovenia, Georgia, San Marino, Austria, Albania, Lituania și Australia.

Pasha Parfeni va evolua al 10-lea cu piesa „Soarele și luna”. Interpretul a mai participat la Eurovision în anul 2012, la Baku, cu piesa „Lăutar”. La Marea Finală din capitala azeră a ocupat locul 11 dintr-un total de 26 de participanţi.

Din cauza războiului declanșat de Rusia, Marea Britanie va organiza Eurovision 2023 în numele Ucrainei, care a câștigat anul trecut concursul cu piesa „Stefania”, interpretată de Kalush Orchestra. Cele două semifinale vor fi transmise în direct, pe 9 și 11 mai, iar Marea Finală va avea loc în data de 13 mai.

Republica Moldova participă la Eurovision Song Contest din anul 2005. Cel mai bun rezultat obţinut a fost locul 3, în anul 2017, de către trupa SunStroke Project, cu melodia „Hey, Mamma!”. Anul trecut țara a fost reprezentată la concurs de Formația „Zdob și Zdub” și Orchestra fraților Advahov, piesa „Trenulețul” clasându-se pe locul șapte.