Patru concerte vor fi susținute la Chișinău și Tiraspol, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional ”Nopțile pianistice din Moldova – Marea Neagră”, care va reuni din nou, în perioada 21 iunie-5 iulie, virtuozi internaționali și locali, pentru interpretarea operelor cunoscute, informează MOLDPRES.

Evenimentul este organizat de Alianța Franceză din Moldova, cu sprijinul Ambasadei Franței în Republica Moldova și al partenerilor asociației. Potrivit organizatorilor, artiști din Elveția, Franța, Germania, Italia, R. Moldova și România, și muzicienii Orchestrei Naționale de Cameră din Chișinău, Orchestrei Filarmonicii Naționale Simfonice „Serghei Lunchevici”, precum și ai Orchestrei Simfonice din Tiraspol, vor interpreta numeroase capodopere ale muzicii clasice si contemporane.

Primul concert va avea loc miercuri, 21 iunie, ora 19.00, la Sala cu Orgă. Pre scenă va evolua Orchestra Națională de Cameră, dirijor: Valentin Doni (R. Moldova/România). În program: Georges Bizet: Carillon, Suita nr. 1 l’Arlésienne, Camille Saint-Saëns, Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în sol minor, Op. 22, solist: Nicolas Bourdoncle (Franța), Valentin Doni: Dans, Franz Liszt: Totentanz, pentru pian și orchestră S. 126, solist: Alessandro Marano (Italia), Francis Poulenc: Concertul pentru două piane și orchestră în re minor, soliști: Félicité Laîné / Nicolas Bourdoncle (Franța).

Duminică, 25 iunie, ora 19.00, la Sala cu Orgă, concertul va fi susținut de Orchestra Națională de Cameră, dirijor: Cristian Florea (R. Moldova/România, Germania). În program: Claude Debussy: Petite suite; Ludwig Van Beethoven: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în do minor, op. 37, solist: Horia Mihail (România); P. I. Ceaikovski: Concertul nr. 1 pentru pian si orchestră în si bemol minor, Op. 23, solistă: Sofja Gülbadamova (Franța/Germania).

Pe 30 iunie, la  ora 19:00, cea de-a XXI–a ediție a Festivalului Internațional ”Nopțile pianistice” va continua la Palatul Republicii. Pe scenă va evolua cunoscuta solistă Sofya Menshikova  (Elveția/Israel), iar programul concertului va cuprinde capodopere ale muzicii universale: G. Fauré – suita orchestrală „Masques et Bergamasques”, op. 112 și E. Grieg – Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 16. Seara va culmina cu un florilegiu din dansuri celebre pentru orchestră semnate de J. Brahms, A. Dvorak și P. I. Ceaikovski. Toate lucrările vor răsuna în acompaniamentul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale și sub bagheta celebrului dirijor Misha Katz (Franța).

Festivalul se va încheia pe 5 iulie, la Tiraspol.