Pentru al 9-lea an consecutiv, în Republica Moldova se vor desfășura Zilele Filmului Românesc, sprijinit de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău. Acesta este singurul eveniment în cadrul căruia spectatorii de pe malul stâng al Prutului pot vedea la cinematograf, gratuit, cele mai bune filme românești realizate de-a lungul timpului și cele mai noi și mai apreciate producții cinematografice din România, premiate la marile festivaluri internaționale.

Potrivit organizatorilor, Zilele Filmului Românesc va avea o ediție complexă la Chișinău, în perioada 21-24 septembrie 2023, care va include secțiunile consacrate ale festivalului: 

  • FOCUS îl va avea ca invitat special pe celebrul regizor Cristian Mungiu – unul dintre cei mai importanți regizori de film din România. Cu această ocazie, în cadrul festivalului vor fi proiectate trei dintre creațiile lui: R.M.N. (2022) – în premieră; 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (2007), singurul lungmetraj românesc premiat cu Palme d`Or la Cannes, și Occident (2002) – lungmetrajul său de debut care a avut de asemenea premiera pe Croazetă, în secţiunea Quinzaine des réalisateurs. Cristian Mungiu va fi prezent la toate proiecțiile și va răspunde la întrebările spectatorilor în cadrul sesiunilor de Q&A.
  • FILME NOI va cuprinde câteva dintre cele mai aşteptate lungmetraje recente: Oameni de treabă (2022, regia Paul Negoescu), Spre Nord (2022, regia Mihai Mincan), Tigru (2023, regia Andrei Tănase), Capra cu trei iezi (2022, regia Victor Canache), şi Boss (2022, regia, de Bogdan Mirică) și filmul pentru copii Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie (2021, regia Andrei Huţuleac). Proiecţiile vor fi urmate de discuţii cu regizori şi producători. Filmele, prezentate în premieră în Republica Moldova la ZFR, vor fi subtitrate în limba engleză.
  • Tradiționala secțiune RETRO care îşi propune să aducă în atenţia publicului din Republica Moldova filme din patrimoniul cinematografiei române, îl va omagia pe regizorul Liviu Ciulei în anul centenarului naşterii sale. Secţiunea va cuprinde cele trei lungmetraje pe care le-a regizat Liviu Ciulei: Erupţia (1957), Valurile Dunării (1960) şi capodopera Pădurea spânzuraţilor (1965).
  • Din programul festivalului nu putea să lipsească secţiunea FILME PENTRU COPII. Cei mici, dar şi părinţii şi bunicii lor vor putea să vadă Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie (2021, regia Andrei Huţuleac). Filmul va fi proiectat în prezenţa co-scenaristului şi producătorului Mihai Mănescu.
  • Secțiunea FILME STUDENȚEȘTI va continua parteneriatul cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „I.L.Caragiale” Bucureşti şi va prezenta, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) din Chişinău, două noi grupaje de scurtmetraje studenţeşti de arhivă, digitalizate recent.

„Anul acesta, printre invitații de onoare ai festivalului se numără Andrei Gorzo, profesor universitar şi unul dintre cei mai importanţi critici de film din România, care își va lansa la Chișinău cele mai recente două volume: „Viața, moartea și iar viața criticii de film” (Editura Polirom, 2019) şi „Beyond the New Romanian Cinema: Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude” (Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2023), acesta din urmă scris în engleză împreună cu Veronica Lazăr. Evenimentul va avea loc duminică, 24 septembrie, de la ora 13:00, în holul cinematografului Cineplex-Loteanu şi va fi organizat în parteneriat cu Librăria Cărtureşti Chişinău”, se anunță într-un comunicat de presă emis de către organizatorii festivalului de film.

După închiderea ediției de la Chișinău, Zilele Filmului Românesc vor fi organizate în alte 7 oraşe din Republica Moldova: Hânceşti (21 septembrie), Nisporeni (22 septembrie), Călăraşi (23 septembrie), Orhei (24 septembrie), Soroca (28 septembrie), Bălţi (30 septembrie – 1 octombrie) şi Cahul (7-8 octombrie), unde vor fi prezentate câteva dintre peliculele din selecţia de la Chişinău.

Zilele Filmului Românesc este un eveniment organizat de către Asociaţia Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și casa de producţie ROVA FILM din România.

Proiectul este realizat cu sprijinul: Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Moldova și Primăriei Municipiului Chișinău.

Parteneri: DACIN SARA, Arhiva Națională de Film Română, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „Ion Luca Caragiale”, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Castel Mimi.

Sponsori: Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova, Lucru Manual Moldova, Symbol Media, Idegraf, HaiKuTaTa, casa de modă Raquette.

Parteneri media: TVR Moldova, Jurnal TV, TV8, Tezaur TV, Moldova.org, Ziarul de Gardă, Ziarul Național, Radio Chișinău, Realitatea/ RLive, Agro TV, Unimedia, Dance FM, Ea.md, Deschide.MD, Radio Noroc.

image description

image description