Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, FILIT, vine la Chișinău cu Trenul Literaturii
Iubitorii de literatură au un nou motiv de bucurie. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) Iași va trece Prutul, în mod simbolic, cu Trenul Literaturii.
Potrivit organizatorilor, trenul caravană va uni prin cuvânt cele două capitale ale Moldovei - Iași și Chișinău. Acesta va porni din gara Socola vineri, 20 octombrie 2023, ora 12:00, iar la Chișinău va ajunge la ora 16:40.
„La bord vor urca autori, consumatori de literatură, dar și oficialități de pe ambele maluri ale Prutului. Călătorii din Trenul Literaturii vor avea parte de un performance de poezie susținut de autorii Dan Coman și Mugur Grosu, se vor implica în dezbateri literare și vor participa la concertul inedit al trupei din România - Balkan Taksim”, se menționează într-o notă de informare a celor de la FILIT.
În acest an, pentru prima dată, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, cel mai mare festival de acest gen din Sud-Estul Europei, va trece Prutul. Prima ediție FILIT Chișinău se va desfășura în perioada 20-22 octombrie 2023 și va reuni prozatori din țară și din străinătate, alături de poeți, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri culturali, jurnaliști, artiști.
FILIT Chișinău este organizat de Fundația KA-TET, Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Consiliul Județean Iași, în parteneriat cu Teatrul Fără Nume, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova. Evenimentul are sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Fundația Constantin Mimi, Ambasada României la Chișinău, Calea Ferată din Moldova, Apă Bucovina, Proimobil.md, Dulcinella, Confort Moldova, Castel Mimi, Ocean Fish, Jolly Alon, Petrom, avion.md și iTicket.md. Partener media general – TVR Moldova.