Din ianuarie 2024, încă şapte oameni de cultură vor beneficia de indemnizaţie de merit
Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit, convocată la sfârșit de 2023, a aprobat lista noilor beneficiari de indemnizații de merit în domeniul culturii. Din cele 47 de dosare înaintate Comisiei de către uniunile de creație, prin vot deschis, au fost desemnați șapte oameni de cultură, din cinci domenii, transmite MOLDPRES.
„Din acest an, în lista beneficiarilor de indemnizație de merit se regăsesc următoarele personalități: Anatol Lupu, compozitor, Maestru în Artă și Constantin Moscovici, interpret și compozitor, Artist al Poporului, Maestru în Artă (Creație muzicală); Petru Hadârcă, actor, director al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Artist al Poporului și Emil Gaju, actor al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, profesor de Arta actorului, Artist al Poporului (Artă teatrală): Eleonora Brigalda, prof., dr. în studiul artelor, pictoriță (Arte plastice), Nicolae Spătaru, scriitor (Creație literară), Gheorghe Nicolaescu, restaurator (Patrimoniu cultural național mobil și imobil). Fiecare dintre ei vor primi, lunar, un sprijin financiar neimpozabil în valoare de un salariu mediu pe economie, oferit începând cu ianuarie 2024”, indică Ministerul Culturii.
Cei șapte beneficiari au fost selectați în conformitate cu Legea cu privire la oamenii de creație și la uniunile de creație.
Indemnizația de merit este o formă de sprijin bănesc din bugetul de stat, care se acordă pe viață, pentru merite în domeniul creației, personalităților notorii care au împlinit vârsta de 60 de ani și sunt rezidenți în Republica Moldova. În prezent, de această indemnizație beneficiază 250 de personalități din diverse domenii.