Omagii de Ziua Națională a Culturii și 174 de ani de la nașterea poetului Eminescu
De ziua Națională a Culturii și la cei 174 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu este sărbătorit nu doar tot ce este autentic în cultura națională, ci și faptul că prin cultivarea și protejarea autenticității noastre culturale putem să contribuim la îmbogățirea patrimoniului întregii umanități. A declarat scriitorul Ivan Pilchin, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova în cadrului unui eveniment cultural organizat la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor, transmite IPN.
Primii pe Aleea Clasicilor au venit să depună flori la bustul lui Mihai Eminescu reprezentanții Ministerului Culturii, în frunte cu ministrul Sergiu Prodan. „Este o zi specială, azi la noi în țară, ziua când s-a născut marele poet Mihai Eminescu și Ziua Națională a Culturii. Astăzi celebrăm cultura noastră, una prin definiție românească, dar și îmbogățită prin culturile altor etnii. Este ziua în care îi onorăm pe cei dedicați culturii, fie creatori, fie promotori ai valorilor artistice”, a menționat ministrul.
Ovidiu Viorel Năftănăilă, prim-colaborator la Ambasada României în Republica Moldova, a declarat că ziua de 15 ianuarie, când este marcată Ziua Națională a Culturii și ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, este una cu semnificație simbolică deosebită pentru cultura română.
„Este sărbătorită în același timp pe ambele maluri ale Prutului. Este o zi în care privim cu mândrie spre trecutul care a adus în proiecția universalității o mulțime de personalități culturale. În același timp este o zi în care trebuie să privim cu încredere în viitor. 2024 este un an în care, sperăm noi, artiștii, creatorii se vor reconecta cu publicul. În același timp, este un an în care trăim într-o nouă paradigmă – Republica Moldova deschide capitolul de negocieri cu Uniunea Europeană. Republica Moldova este prin cultură, prin valorile asimilate, prin limbă parte a UE și România va fi întotdeauna alături ca să sprijine Republica Moldova pe această traiectorie”, a notat oficialul român.
„Prin literatura noastră, prin muzica noastră, cinematografia, arta plastică, teatrul sau dansul putem să ne definim identitatea și sensibilitatea noastră, să comunicăm cu alte culturi, să ne conectăm și circuitul ideilor și la idealurile umaniste ale lumii aflate în permanentă transformare”, a declarat scriitorul Ivan Pilchin, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova.