Mai mulți artiști au fost decorați de Maia Sandu. Decretul privind conferirea unor titluri onorifice a fost semnat de șeful statului cu ocazia aniversării a 55 de ani de la fondarea Orchestrei de Muzică Populară „Folclor” a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.

Conform decretului semnat, artiștii au fost apreciați pentru înaltă măiestrie profesională și succese remarcabile în activitatea de creație, precum și pentru contribuție la valorificarea și promovarea folclorului muzical autentic.

Astfel, lui Vitalie Grib i s-a conferit titlul de „Maestru în Artă”, iar Valentin Butucel, Diamanta Paterău-Șveț, Valentina Rusu și Viorel Țurcan au fost distinși cu titlul „Artist Emerit”.