Expoziție de carte dedicată Unirii Basarabiei cu România: „Pagini ale unității, identității și continuității”
O expoziție de carte dedicată unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918 a fost deschisă la Biblioteca Națională. Cu genericul „27 martie 1918 - UNIREA Basarabiei cu România: pagini ale unității, identității și continuității”, expoziția propune vizitatorilor 80 de volume despre actul Unirii publicate în R. Moldova și România. Expoziția poate fi vizitată până pe 30 aprilie.
La expoziție pot fi văzute cărți dedicate Unirii din 1918 - temă interzisă de aproape jumătate de secol – semnate de Ion Negrei, Iurie Colesnic, Anton Moraru, Ion Țurcanu, Gheorghe Negru, Ion Varta, Anatol Petrencu.
„Colecția „România: Marea Unire 1918-2018. 100 de cărţi” include volume publicate de-a lungul anilor atât în România, cât şi în Republica Moldova, care oferă o imagine amplă și adevărată asupra Marii Uniri din 1918, constituind o mărturie peste vremi a unui efort istoriografic de lungă durată și cu rezultate demne de aprecierea contemporanilor”, se arată în comunicatul Bibliotecii Naționale.
Întreaga colecție se păstrează la Biblioteca Națională a Republicii Moldova și reprezintă o pagină strălucită din istoria noastră națională, fiind vorba de pagina unității, identității și continuității.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 27 martie – 30 aprilie 2024 la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, blocul central, spațiul expozițional etajul II (str. 31 august 1989, 78A).
Pe 27 martie 2024 s-au împlinit 106 ani de când Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina, iar la 1 decembrie 1918, fiind creată România Mare.