Festivalul Internațional „George Enescu”, desfășurat în R. Moldova cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”
În această săptămână, în Republica Moldova se va afla maestrul Cristian Măcelaru, care va promova Concursul și Festivalul Internațional „George Enescu”, sprijinit de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău.
Acest concurs și festival internațional se desfășoară sub înaltul patronaj al președintelui României și finanţat de către Guvernul României prin Ministerul Culturii. Evenimentul va fi promovat în Republica Moldova, în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, printr-un eveniment de înaltă ținută artistică ce se va desfășura la Organ Hall Moldova și la care va participa directorul artistic al concursului și festivalului, maestrul Cristian Măcelaru.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va avea loc vineri, 26 aprilie, începând cu ora 17:00 și face parte din seria de manifestări pe care ARTEXIM, organizator al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu” le organizează alături de Institutul Cultural Român și Ministerul Culturii în cele mai importante centre culturale europene, în vederea promovării ediției a XIX-a a Concursului Internațional George Enescu, ce se va desfășura la București între 31 august – 27 septembrie 2024.
„Alături de maestrul Cristian Măcelaru - director artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, la eveniment vor participa: Liviu Jicman - președintele Institutului Cultural Român; Cristina Uruc - manager interimar ARTEXIM, organizator al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu; Monica Babuc – director al Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău; Larisa Zubcu - director general al Sălii cu Orgă; și Alexandra Conunova – violonistă, laureată a Concursului Internațional George Enescu, ediția 2011.
Seara va fi deschisă prin conferința de prezentare a ediției a XIX-a a Concursului Internațional George Enescu și va continua cu recitalul instrumental oferit de către violonista din Republica Moldova Alexandra Conunova alături de Nathanaël Gouin, pian”, ne informează cei responsabili de eveniment.
În program se anunță următoarele interpretări:
George Enescu - Impromptu Concertant
Clara Schumann - Trei romanțe pentru vioară și pian, op. 22
Edvard Grieg - Sonata nr. 3 în do minor pentru vioară și pian, op. 45
Béla Bartók - Dansuri populare românești
Violonista Alexandra Conunova este cunoscută și apreciată la nivel internațional pentru virtuozitatea, tonul cald și gama impresionantă de culori în interpretare. S-a născut pe data de 16 noiembrie 1988, într-o familie de muzicieni din Republica Moldova. A început studiul viorii la 6 ani cu profesoara Galina Buinovschi, la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău, continuând studiile cu profesorul Krzysztof Wegrzyn la Universitatea din Hanovra. Ulterior a urmat cursuri de măiestrie cu Boris Kuschnir, Mihaela Martin, Ivry Gitlis și Igor Oistrah. De-a lungul carierei sale solistice, a obținut numeroase premii la concursuri de prestigiu: Concursul Internațional „George Enescu” (premiul II, în 2011); Concursul Internațional al Violoniștilor „Tibor Varga”; Concursul Internațional al Violoniștilor „Ion Voicu”, Concursul de Vioară „Joseph Joachim” din Hanovra, Concursul Internațional de Vioară din Singapore sau Concursul Internațional „Ceaikovski” de la Moscova.
Având deja foarte multe apariții pe podiumurile de concert internaționale, Alexandra Conunova a colaborat cu personalități precum: J-P. Saraste, A. Manze, L.Foster, T. Currentzis, G. Noseda, Ilarion Ionescu-Galați, Alexandru Lascae, Hannu Lintu, Juhani Numminen, Patrick Strub, Gábor Takács-Nagy, Johannes Wildner, dar și cu mari orchestre, printre care: Orchestra din Paris, Mahler Chamber Orchestra, NDR Radiophilharmonie, Orchestra de la Suisse Romande, Orchestra della Svizzera Italiana, Paris Chamber Orchestra, Mariinsky Orchestra, Russian National Orchestra, NFOR, Orchestra Teatro Regio Torino, Barcelona Symphony ș.a.
În prezent cântă pe vioara Giovanni Battista Guadagnini, din 1785, ex „Ida Levin” împrumutată de la un colecționar privat și locuiește în Elveția de unde își desfășoară activitatea artistică.
Nathanael Gouin este unul dintre cei mai promițători tineri pianiști ai generației sale. A cântat în toată Europa, Asia și Statele Unite ale Americii prin numeroase concerte. A fost invitat să susțină concerte în cadrul unor festivaluri precum La Folle Journée de Nantes sau Le Festival international de piano à La Roque d'Anthéron (ambele în Franța), precum și în locații precum Palais des Beaux Arts din Bruxelles sau la Cité de la Muzica la Paris. A câștigat numeroase concursuri internaționale: în 2009 a câștigat premiul I la Concursul Johannes Brahms din Pörtschach, Austria, precum și Concursul de Duet Suedezi (premiul I) și Concursul de Muzică de Cameră de la Lyon.
Despre Concursul Internațional „George Enescu”:
Concursul Internațional „George Enescu” este unul dintre cele mai prestigioase concursuri de muzică clasică din lume, care are loc o dată la doi ani în București, România. Fondat în 1958, concursul își propune să descopere și să promoveze tineri muzicieni talentați din întreaga lume și să celebreze moștenirea muzicală a compozitorului român George Enescu. Concursul Internațional „George Enescu” se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. www.concurs.festivalenescu.ro