Ministrul Culturii, despre prețurile la bilete în muzee: „Reflectă atitudinea față de obiectul de patrimoniu pe care vii să-l vezi”
În momentul în care vom reuși să transpunem cultura din zona binefacerii în zona afacerii, toate celelalte direcții de dezvoltare economică vor avea de câștigat și vor avea perspectivă puternică de creștere. De această părere este ministrul culturii, Sergiu Prodan, care consideră că o abordare „consumeristăˮ a domeniului culturii, care „nu poate aduce plus valoare creșterii economice, necesită sponsorizare, binefacere și nu prezintă nicio posibilitate de afacere este acea problemă care pe noi ne ține țintuiți în starea în care suntemˮ. În cadrul unei lecții deschise la Universitatea de Stat din Moldova, oficialul s-a referit în mod special la necesitatea ajustării prețurilor la bilete în muzee și schimbării legislației pentru a pune în valoare patrimoniul național, transmite IPN.
„Ne-am ciocnit de faptul că avem de schimbat o sumedenie de legi, pentru că prețul la biletul de muzeu este considerat un serviciu public, muzeele fiind instituții publice și tarifele la serviciile publice sunt stabilite de Guvern. E strigător la cer. Tarifele sunt la gaze, la energie electrică, la apă, iar prețul la muzeu reflectă atitudinea față de obiectul de patrimoniu care vii să-l veziˮ, a spus ministrul culturii, precizând că nu putem neglija valoarea patrimoniului național printr-un bilet la muzeu de 10 lei.
Sergiu Prodan a spus că, pe lângă ajustarea prețurilor la bilete, există necesitate de a efectua o evidență reală a patrimoniului național.
„Noi trebuie să facem ordine, să înțelegem ce patrimoniu avem, pentru a oferi vizitatorilor, turiștilor lucrurile autentice. Nu avem o evidență reală a patrimoniului în Republica Moldova, nu s-a făcut pe durata a 33 de ani, nici nu s-a mimat măcar o evidență. Noi avem registrul monumentelor istorice protejate de stat, aprobat de Parlament, în care sunt incluse monumente care nu mai există și nu există încă din anii 60 a secolului trecutˮ, a declarat ministrul culturii.
Ministrul a menționat că intervenția umană asupra patrimoniului poate fi mai distructivă decât cea a naturii. Oficialul a comunicat că degradarea naturală a patrimoniului este un proces regretabil, dar tot ce a degradat poate fi conservat, poate fi valorificat, este autentic. Atunci când omul intervine cu lucrări de reparație este distrugere de patrimoniu, o crimă.
„Nu vă atingeți, lăsați așa. Dacă noi nu suntem în stare să facem acest lucru corect, haideți să lăsăm generațiilor următoare posibilitatea de a restaura, de a interveni, de a face ceea ce trebuieˮ, a spus Sergiu Prodan.
Decanul Facultății de Științe Economice, Maria Hămuraru, a menționat că subiectul abordat în cadrul lecției publice – promovarea valorilor patrimoniului cultural ca moștenire în lumina modernității și inovației - este unul foarte important, îndeosebi pentru specialitatea Servicii hoteliere, turism și agrement, care vine să ofere inspirații și, în același timp, urmărește scopul ca tânăra generație să conștientizeze valoarea patrimoniului cultural și să transmită în continuare tradiții și obiceiuri. Subiectele care au fost discutate în cadrul lecției vor fi implementate și în curriculum de studii.
„Dacă nu vom reuși să conservăm ceea ce ne-a oferit ani buni cultura, istoria, nu vom reuși să valorificăm acest patrimoniu, atunci nu vom avea nicio economie dezvoltată în Republica Moldovaˮ, a spus decanul facultății.
În total, la lecție au participat peste 100 de studenți ai Facultății de Științe Economice.