Spiridon Vangheli, condus pe ultimul drum. Sergiu Prodan: „Astăzi pleacă o legendă care a creat legende”
Ne aflăm în fața unei mari pierderi, o pierdere a tuturor. Odată cu plecarea unei asemenea personalități, pleacă o întreagă epocă. Spiridon Vangheli a creat una dintre cele mai frumoase pagini ale culturii acestei epoci. Declarațiile au fost făcute la ceremonia de rămas bun de la Palatul Național „Nicolae Sulac”, la care au venit zeci de personalități culturale, oameni de stat, dar și cetățeni de rând. Un ultim omagiu a venit să-i aducă scriitorului și președinta Maia Sandu, transmite IPN.
Ministrul culturii, Sergiu Prodan, a declarat că sunt neputincioase cuvintele în fața durerii, dar și în fața măreției acestui moment. Astăzi pleacă o legendă care a creat legende, un om a cărui viață a coincis cu cele mai importante momente istorice ale Republicii Moldova. Spiridon Vangheli s-a născut în România Mare, al Doilea Război Mondial a trecut peste copilăria lui, a trăit și a creat în Imperiul Sovietic și astăzi pleacă dintr-o Moldovă independentă.
„Este greu de estimat valoarea moștenirii pe care ne-o lasă. Un singur lucru aș vrea să subliniez, cărțile lui Spiridon Vangheli, Guguță, nu sunt doar cărți, ele sunt o ușă în copilăria fiecăruia dintre noi. Deschizând una din cărțile lui, ne scufundăm în propria noastră copilărie și atunci nu mai contează câți ani are fiecare”, spune ministrul.
Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, a menționat că Spiridon Vangheli este un scriitor care și-a consacrat întreaga viață literaturii pentru copii, sutelor, miilor de copii din această lume. El a promovat prin cărțile sale, prin erorii lui legendari, spiritul binelui, al frumosului și al adevărului. „Este uimitor câtă dragoste a avut această personalitate, acest om care a trăit alături de noi, care ne-a salutat, ne-a îmbrățișat, care ne-a încurajat”, a notat Teo Chiriac.
Academicianul și compozitorul Gheorghe Mustea a menționat că Spiridon Vangheli a devenit una dintre emblemele sufletului neamului nostru, alături de alte embleme ca Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija și alții care fac parte din panteonul marilor personalități istorice ale poporului nostru. „Spiridon Vangheli a fost nu doar o personalitate înzestrată cu un talent neordinar, dar și cu o originală și profundă gândire. A fost un înțelept, un filosof, un gânditor. Spiridon Vangheli a fost și un învățător al copiilor noștri. Cărțile sale au fost și rămân a fi cele mai valoroase manuale de educație, de învățătură și nu doar ale copiilor, dar indirect ale părinților”, a spus Gheorghe Mustea.
Spiridon Vangheli s-a stins din viață pe 21 iunie la vârsta de 92 de ani. Prin decret prezidențial, ziua de luni a fost declarată zi de doliu național. Drapelul de stat este coborât în bernă în toate localitățile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare.
Scriitorul este înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească din capitală.