Doi actori din România au fost decorați cu Ordinul de Onoare din partea președintelui R. Moldova, Maia Sandu. Este vorba despre actorii Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București - Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, transmite Radio România Cultural.

Premierea celor doi a avut loc marți seara, 10 septembrie, la finalul spectacolului „Regele moare” prezentat pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău în cadrul celei de a IX-a ediții a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești.

Ordinele au fost conferite „în semn de înaltă apreciere a dăruirii profesionale de-a lungul impresionantei cariere, pentru contribuție substanțială la dezvoltarea și promovarea teatrului, cinematografiei și radioteleviziunii românești, pentru interpretarea inconfundabilă a unor roluri menite să descopere personaje emblematice din literatura română și universală, precum și pentru implicare activă la consolidarea dialogului cultural dintre Republica Moldova și România”.

Cei doi mari actori au primit cu multă emoție distincția oferită de președinta Maia Sandu și i-au mulțumit oferindu-i, la rândul lor, albumul foto „Regele nu moare”, dedicat spectacolului, cu autografe din partea întregii echipe.

Sala Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a fost arhiplină, iar publicul a aplaudat în picioare minute în șir reprezentația Naționalului bucureștean și evenimentul festiv din final. De asemenea, directorul TNME, actorul Petru Hadârcă le-a oferit colegilor săi de la București flori și un tort special. Momentul a fost sărbătorit cu vin de Purcari.

Menționăm, că al patrulea an consecutiv, Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău se bucură de Înaltul Patronaj Prezidențial, acordat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și de președintele României, Klaus Iohannis. Evenimentul este organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” și este susținut de Ministerul Culturii din Republica Moldova și cel din România, precum și de Institutul Cultural Român.