Expoziția patrimoniului cultural, la Biblioteca Națională
Costume tradiționale, năframe, covoare moldovenești, meșteșuguri și alte elemente autentice sunt prezentate în cadrul unei expoziții dedicate patrimoniului cultural național, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Organizatorii au pregătit pentru cei interesați și aproape 300 de documente din colecțiile bibliotecii, cu privire la valorificarea patrimoniului, transmite IPN.
Directorul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Elena Pintilei, a menționat că „Moldova este situată la intersecția mai multor culturi și influențe, de aceea are un patrimoniu cultural bogat care merită să fie pus în valoare, inclusiv prin asemenea expoziții cum este evenimentul de astăzi”. Patrimoniul Republicii Moldova include mai multe elemente, de la situri arheologice, biserici medievale și mănăstiri, până la tradiții folclorice, gastronomice și vinuri celebre.
„Incluziunea acestor elemente în rutele turistice atrag turiștii, precum și contribuie la conservarea și promovarea acestor resurse pentru generațiile următoare. Expoziția valorifică patrimoniul național scris și promovează patrimoniul material și imaterial, cu elementele naționale, cum ar fi ia, costumul, covorul, meșteșugurile, tradițiile, muzica și arta populară, locurile pitorești”, a spus șefa bibliotecii.
Potrivit Elenei Pintilei, promovarea eficientă a turismului și a patrimoniului necesită o bună informare și o colaborare strânsă între instituțiile infodocumentare și agențiile de turism.
„Patrimoniul cultural al Republicii Moldova reprezintă o resursă de neprețuit pentru dezvoltarea turismului, având capacitatea de a atrage vizitatori din țară și din străinătate, de a conserva tradițiile și de a sprijini comunitățile locale. Prin integrarea elementelor din patrimoniul cultural în rutele turistice, Moldova își va consolida poziția pe harta destinațiilor turistice europene și își va putea păstra moștenirea culturală pentru generațiile viitoareˮ, a spus șefa Bibliotecii Naționale.
Fondatoarea pensiunii „Sus pe deal” din raionul Criuleni, Maria Romanciuc, a prezentat la bibliotecă o colecție de năframe de diferite culori și ornamente. Femeia a povestit cum în ultimii doi ani a început să aduce lucrurile care au marcat-o și s-a oprit la broboade.
„Broboada este un port al nostru, pe timpuri foarte căutat și onorat, dar astăzi uitat din cauza unui val de progres”, a spus fondatoarea pensiunii, manifestând dorința ca acest accesoriu să nu rămână în umbră. Maria Romanciuc a comunicat că acest articol vestimentar este compatibil cu alte haine, dar mai are și o semnificație deosebită, face parte de un ritual sacru. Broboada acoperă capul, părul, dar cel mai important este că exprimă puterea feminină. „Vreau ca această expoziție să trezească în noi acele sentimente frumoase de femeieˮ, a spus Maria Romanciuc.
„Biblioteca rămâne spațiul viu al oricărei comunități, la bibliotecă se adună oameni din diverse localități, la bibliotecă poți schimba opinii cu membrii comunității din care faci parte. Și acest lucru trebuie păstrat și dezvoltat. Biblioteca de mult timp nu mai este pur și simplu un depozit de carte, care oferă cititorilor accesul la rafturi cu cărți. Biblioteca este un instrument viu de consolidare și de coeziune a comunităților. O strânsă colaborare între instituțiile din domeniul culturii este esențială pentru noi în anii ce urmează, pentru că doar într-o strânsă colaborare putem pune în valoare și să aducem în fața cetățenilor noștri și a celor din Uniunea Europeană bogăția patrimoniului nostru, zestrea noastră cu care ne mândrimˮ, a subliniat ministrul culturii, Sergiu Prodan, prezent la eveniment.
La expoziția de la Biblioteca Națională sunt prezentate și costume tradiționale din colecția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. Directorul general al acestei instituții, Petru Vicol, a spus că „patrimoniul cultural al Republicii Moldova poate fi salvat numai integrându-ne în spațiul european”.
Vizitatoarea expoziției, Aurelia Duca, născută în satul Gordinești, raionul Rezina, care locuiește de circa 20 de ani în SUA, spune că a rămas impresionată de expoziție. În casa din SUA are bluză națională, prosoape croșetate de bunica ei.
„Eu consider că este foarte important să fie păstrate tradițiile naționale. Eu am crescut pe timpul Uniunii Sovietice, dar am păstrat dragoste față de tradiții și cred că un popor, doar având un patrimoniu național, poate să-și mențină cultura. Putem să ne afirmăm în întreaga lume anume prin cultura și tradițiile care sunt specifice poporului român, fiindcă așa costume și dansuri naționale, așa locuri pitorești se regăsesc doar în Republica Moldovaˮ, a spus Aurelia Duca.
Soțul Aureliei Duca, Barry Fox, care vizitează Moldova a doua oară, a mărturisit că i-a plăcut o colecție impresionată de cărți, îndeosebi cele despre monede naționale, și consideră că această expoziție are mai multe obiecte care ar putea trezi interesul turiștilor.
Expoziția „Patrimoniul cultural al Republicii Moldova – parte integrantă a moștenirii culturale europene” este organizată în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2024. Vizitatorii sunt așteptați până în data de 30 decembrie, în blocul central al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.