DORfest este primul festival internațional din nordul Moldovei. Organizat sub egida brandului turistic de țară „Pomul Vieții”, DORfest este un eveniment istoric de înfrățire a 3 localități din Moldova, România și Ucraina. Declară un DOR și pregătește-te să cunoști spiritul regiunii în două zile de celebrare, 9-10 septembrie, a comunităților din Nordul Moldovei. Festivalul se desfășoară în localitatea Gordinești, raionul Edineț, Republica Moldova, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.

Atât sâmbătă, cât și duminică, accesul pe perimetrul festivalului este permis începând cu ora 11:00. Biletele la festival pot fi cumpărate de la Poarta Dorului. În zona de camping se poate campa începând de vineri ora 18:00.

Decorul festivalului este creat pe conceptul „green and clean”, de extraordinara artistă Tatiana Drobot. Acesta este realizat din materiale reciclate în proporție de 90% și va include obiecte de prin sat adunate care vor prinde viață și culoare în festivalul Dorului, două zone de colectare de doruri, șase zone fabuloase pentru relaxare și pozat, indicatoare pe teritoriul festivalului și multe alte lucruri de poveste special concepute pentru festivalul NORDului!

În zona verde a festivalului, veți găsi și două corturi ale campaniei „Adera Acum” dotate cu televizoare și sunet pentru a urmări filmulețe educative despre viața mai buna în localitățile din regiune, datorată investițiilor europene și americane. Tot aici participanții vor primi ziarele locale care vă povestesc istoriile de succes ale oamenilor din Nordul Moldovei. Pentru mai multe informații vizitați www.euracum.md.

Pentru cei cu o condiție fizică bună și dornici de drumeții, sâmbătă la ora 13:00 puteți vizita rezervația naturală Castel, vizita durează 1 oră și 30 de minute, iar duminică la ora 9:00 organizatorii vă invită la o drumeție de 3 ore în rezervația Castel și două Cariere din regiune (include ghid și transport până la rezervație). Dacă doriți să explorați regiunea, puteți rezerva locuri în drumeții la numărul de contact: 078196878 -Tatiana Berliba. Tot la acest număr puteți rezerva locuri de cazare în satul Gordinești.

Daniel Bălan, talentatul artist român participant la Vocea României, vine pentru prima dată în Republica Moldova și a pregătit un program artistic special pentru Festivalul DORului și oamenii nordului. El va fi prezent pe scena DORfest și în calitate de prezentator alături de gazda festivalului Ilinca Avram.

Printre artiștii prezenți pe scena DORfest se numără Fanfara Poliției de Frontieră, Denis Midone, Stefan Albu, 7 Klase, Heart Drops, Daniel Bălan, Gândul Mâței, Maria Iliuț, Gabriel Nebunu, Comedy Zebra Show, Vasile Iovu și Ansamblul Folcloric Plăieșii. Programul final al festivalului poate fi găsit mai jos. 

Zâmbim cu DOR de nord la camera fotografului oficial al evenimentului Victor Detto. Victor este prietenul DORfest și un fotograf extraodinar, care timp de 2 zile va surprinde cele mai frumoase momente ale oamenilor nordului în obiectivul său. Îl gășiți sâmbătă la Poarta Dorului unde vă invităm să poposiți pentru o poză.

Pentru picii prezenți la festival am pregătit un parc de distracții de mari dimensiuni unde vor găsi carusele, tobogane și multe alte elemente de joc. În zona verde îi așteptăm pe micuți cu jocuri creative și educative puse la dispoziție de Edu Joc, plus multe alte zone de recreere și joc prin cunoaștere. Reamintim că micuții de până în 10 ani, beneficiază de acces gratuit la festival.

La DORfest puteți ajunge cu mașinile personale, parcarea este gratuită. Dacă nu aveți mașină, trebuie să ajungeți la EDINEȚ, unde în centrul orașului lângă monumentul lui Stefan cel Mare vă așteaptă un microbuz spre DORfest. De la sectorul Râșcani din Chișinău, puteți lua rutiera spre Edineț cu reducere, dacă rezervați bilete la numărul: 060401010.

Coordonatele GPS către poarta Dorului:

Iubitorii de muzică reinterpretată sunt așteptați la RUGParty alături de DJ USG (Serge Ungureanu), care va mixa la lumina stelelor și căldura celui mai mare rug! Mișcăm poiana DORfest până la ora 1:00.

În spirit de sărbătoare și în porturi tradiționale, Nordul Moldovei se adună pe 9 și 10 Septembrie în Gordinești, Edineț pentru a celebra frumusețea plaiului și înfrățirea prin tradiție, spirit și DOR.

Regulamentul festivalului poate fi consultat aici: http://dorfest.md/regulament/

La DORFest vii să trăiești în emoție autentică pe 9-10 Septembrie în Gordinești, Edineț!

Bilete online, informaţii despre festival şi regulament: www.dorfest.md

Event: http://bit.ly/DORfest2017