Unul dintre cele mai mari câștiguri ale Festivalului Zilele filmului românesc la Chișinău a fost dialogul. După fiecare film rulat aveau loc discuții între cineaști și spectatori și aceste discuții erau atât de interesante și de captivante că se prelungeau până începea următorul film, care, după ce se termina și acesta, cei mai mulți dintre spectatori rămâneau mai departe în sală pentru a le pune întrebări cineaștilor din România și pentru a afla cât mai multe lucruri despre filmul vizionat și, în felul acesta, peliculele aduse la festival își continuau viața și după ce se terminau. Iar întrebările veneau nu doar de la criticii de film, ci și de la spectatorii obișnuiți.

În aceste zile, în sala cinematografului Odeon, unde a avut loc festivalul, oamenii s-au descătușat și au intrat în dialog cu cineaștii veniți din România, chiar și dacă pe unii dintre ei îi vedeau pentru prima dată.

Discuțiile de după proiecții erau așteptate și savurate de spectatori, care nu se jenau să-și spună părerea sau să comenteze ceea ce au văzut pe marele ecran. Barierele dintre basarabeni și cineaștii români fiind ca atare topite. Câteva întrebări pe care am vrut să le adresez eu, unii dintre spectatori reușeau să le pună înaintea mea și asta m-a bucurat foarte tare.

La dialogul de după au participat și cei pentru care limba română nu este limba lor maternă, iar asta mi s-a părut un pas spre normalitate și o concluzie pe care am putut-o trage e că filmul românesc a unit societatea noastră, atât de divizată.

Festivalul a ieșit la publicul larg și și-a câștigat spectatorul său la Chișinău.

Ediția a treia s-a terminat. Așteptăm ediția a patra.

Jos pălăria, Dumitru Grosei și Marian Crișan, pentru acest festival minunat!