Cântăreţul de origine basarabeană Mihail a fost invitat la concertul anual de Crăciun de la Vatican, care va avea loc anul acesta pe 15 decembrie, scrie Mediafax.ro.

Concertul anual de Crăciun de la Vatican a ajuns la cea de-a 26-a ediţie, iar evenimentul a găzduit de-a lungul anilor artişti precum Patti Smith, Bryan Adams, Al Bano, Tom Jones şi Lauryn Hill.

Mihail a cucerit piaţa muzicală din Italia, unde a avut mai multe concerte în această vară, ca şi pe cea din Polonia, arată reprezentanţii muzicianului.

Mihail a fost invitat să cânte piesa "Who You Are" atât în finala emisiunii "The Voice", cât şi în cadrul emisiunii "Che Tempo Che Fa" a postului de televiziune Rai 1, cel mai bine cotat talk-show din Italia din punct de vedere al audienţelor, urmărit de 4 milioane de telespectatori în timpul interpretării live.

Tot în această ţară, artistul a ocupat locul I în Italian Airplay Charts şi Italian Indie Charts, dar şi în topul iTunes Italy.

Cu "Who You Are", Mihail a câştigat discul de aur în Italia şi trofeul Top Of The Top la festivalul Sopot din Polonia.

În 2018, Mihail a propus o nouă direcţie muzicală şi un concept de show în care adună muzică electronică, alternative şi pop pentru lansarea End Of Summer Session.

Pe numele întreg Mihail Sandu, artistul a crescut în Republica Moldova şi a studiat timp de şapte ani pianul, a învăţat să cânte şi la chitară, însă în liceu a ales pictura.

Mutarea în România, la Cluj, a venit datorită studiilor şi, după doi ani, a plecat cu o bursă în Polonia, la Cracovia, unde a continuat să studieze design grafic şi fotografie.

Primul său single s-a numit "Dans nocturn", dar devenit cunoscut cu "Mă ucide ea", un mix de funk, blues şi pop, piesa fiind desemnată a doua cea mai difuzată din 2016, acumulând până în prezent aproape 70 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Influenţele indie-alternative din creaţiile sale au apărut odată cu "Simt că ne-am îndepărtat", piesa reprezentând primul pas spre "reinventarea" artistului, direcţie ce avea să se continue prin single-ul "Who You Are".