Covoarele moldoveneşti au ajuns în patrimoniul cultural UNESCO
Tehnicile tradiţionale de realizare a covoarelor în România şi Republica Moldova au fost înscrise în patrimoniul cultural UNESCO. Decizia a fost luată ieri, 1 decembrie, în cadrul Comitetului Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
Astfel s-a decis înscrierea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a Tehnicilor tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova – dosar comun Republica Moldova și România.
Tehnica scoarţă, moştenită de la înaintaşii noştri, este una dintre cele mai valoroase tradiţii ale poporului. Pentru realizarea unui asemenea covor, meşterii lucrează luni întregi, iar preţul acestora ajunge la câteva mii de lei, în funcţie de mărime şi complexitate. Tehnica respectivă se deosebeşte de altele prin faptul că este densă şi are o durabilitate de secole. Pomul vieţii, picătura de apă, femeia-floare, dar şi viţa de vie, sunt câteva dintre motivele prezente pe covoarele moldoveneşti.
"Jos avem o ţesătură multicoloră. Cel mai mic element se numeşte apa, la picioarele noastre stă apa. Imaginea aceasta o reprezintă pe femeia, femeia-floare. În alte exemple o să vedeţi mâinile ei. Sigur că avem şi anotimpurile anului. Vă rog frumos să le vedeţi, iată patru, faţă în faţă", a spus directorul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, Varvara Buzilă.
Conform tradiţiilor, covoarele erau folosite ca parte din zestrea miresei şi erau puse în casă pentru a emana energie şi bunăstare în familie. Transmisă din generaţie în generaţie, tehnica respectivă face parte, astăzi, din Patrimoniul UNESCO.
"Este o mare victorie a întregii noastre culturi naţionale. Motiv pentru care vreau să felicit toţi concetăţenii noştri şi să le dau acest mesaj de comuniune şi mândrie pentru cultura noastră naţională", a declarat ministrul Culturii, Monica Babuc, într-o conferinţă de presă.
În contextul promovării tradiţiilor noastre, duminică, la Palatul Naţional "Nicolae Sulac", are loc "Târgul Naţional al Covorului". În cadrul evenimentului vor fi prezentate covoarele realizate de către meşteri populari, care folosesc modelele de scoarţe vechi pentru a asigura continuitatea tradiţiei ţesutului. În 2013, ţara noastră şi România au mai introdus pe lista patrimoniului UNESCO "Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova".
Următorul dosar care ar putea fi aprobat este "Mărţişorul".