FOTO // Festivalul „Mărţişor” s-a încheiat cu un concert jubiliar al formaţiei „Noroc”
Cea de-a 51-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor”, care s-a desfășurat în perioada 1-10 martie în Republica Moldova, s-a încheiat vineri cu un concert al formaţiei de muzică uşoară „Noroc”, la 50 de ani de la fondare, informează MOLDPRES.
Ministrul Culturii, Monica Babuc, a menţionat că la ediţia din acest an a Festivalului „Mărţişor” au participat artişti din 11 ţări. În total, la această ediție au fost organizate 22 de spectacole în Chișinău și 26 – în diverse localități din țară.
„Formaţia „Noroc” ne-a purtat noroc de-a lungul anilor. Prin truda, dragostea, aplecarea către muzica marelui maestru Mihai Dolgan, formația ne-a oferit piese care au devenit șlagăre”, a remarcat oficialul.
Ea a amintit că piesele scrise de compozitor pe versurile lui Andrei Strîmbeanu, Aureliu Busuioc, Gheorghe Vodă, Dumitru Matcovschi şi alţi poeţi, se identifică în cultura noastră naţională.
Prezent la eveniment, publicistul şi cineastul Mihai Poiată, autorul cărţii „ROCKul, „NOROC”-ul & NOI (1966-1970)”, în care autorul reconstituie pas cu pas istoricul apariţiei grupului, perioada sa de glorie şi momentul dezmembrării ansamblului, a afirmat că istoria acestui legendar grup ne-a ajutat să descoperim în noi nevoia de schimbare, de modernizare, să credem că deschiderea spre alte orizonturi este posibilă.
„Noroc”-ul a fost fereastra noastră europeană, şansa noastră de sincronizare cu Occidentul prin descătușarea muzicii şi a cuvântului ritmat”, a precizat Mihai Poiată.
În cadrul spectacolului au evoluat: Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Margareta şi Serj Kuzenkoff, Iurie Sadovnic, Ion Suruceanu, Ricu Vodă, Gheorghe Ţopa, Irina şi Anatol Bivol şi alţii. Pe parcursul concertului au răsunat şlagărele „Cântă un artist”, „Chişinăul meu cel mic”, „Basarabia”, „Primăvara”, „De ce plâng chitarele” ş.a. Tot în cadrul concertului a avut loc și un moment de comemorare a celui care a înființat această formație - regretatul muzician și compozitor Mihai Dolgan, care, în această lună, ar fi împlinit vârsta de 75 de ani.
Formația „Noroc” a fost înființată în anul 1967 de către compozitorul Mihai Dolgan. O perioadă, în anii 1974-1985, formația a fost redenumită în „Contemporanul”, după care a revenit la denumirea inițială „Noroc”. Pe parcursul celor 50 de ani de activitate, componența trupei a suferit mai multe schimbări, în cadrul formației activând artiști binecunoscuți din Republica Moldova, precum: Mihai Dolgan, Lidia Botezatu, Iurie Sadovnic, Anatol Neamțu, Gheorghe Țopa, Anatol Bivol, Ștefan Petrache, Ricu Vodă, frații Cazacu, Liviu Știrbu, Valentin Goga, Ion Aldea-Teodorovici, Ion Suruceanu ș.a.
În prezent, formația numără 11 membri: instrumentiștii - Nicolae Gorbatov, Gicu Mogîldea, Sergiu Puha, Vlad Adrian, Serghei Lozovan, Valeriu Pradidenco, compozitorul Liviu Știrbu și patru soliști − Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Margareta (fosta solistă a formației „Edict”) și Serj Kuzenkoff.
Sursa: MOLDPRES