Spînu: Se repetă situația de anul trecut, Gazprom scade livrările de gaze. Facem stocuri în România și Ucraina
Gazprom nu-și respectă contractul încheiat cu Moldovagaz și va livra un volum cu 30% mai mic de gaze decât cel solicitat, așa că R. Moldova va stoca gaze în România și Ucraina pentru a fi pregătită în cazul unor situații neprevăzute.
”Vom stoca în Ucraina și România din simplul motiv că capacitățile de stocare în România au anumite limitări tehnice și este nevoie să facem această diversificare a stocului. Nu vedem careva riscuri pentru stocul de gaz în Ucraina” a declarat Spînu.
Totodată, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că R. Moldova va folosi stocurile deja existente pentru a acoperi deficitul de gaz.
”Diferența anul acesta comparativ cu anul trecut este că în acest an avem un contract semnat și care trebuie respectat. Noi am spus mereu că ne vom respecta angajamentele contractuale și așteptăm același lucru de la Gazprom. În caz că Gazprom totuși nu va oferi cele 30% de gaze conform contractului, Energocom deja are stocate 53,5 milioane de metri cubi de gaz, care ar putea fi folosite pentru a acoperi consumul care va fi necesar” a declarat Andrei Spînu.
Vicepremierul a mai declarat că motivul invocat de Gazprom pentru livrarea unui volum mai mic de gaze decât era preconizat nu este unul plauzibil.
”Au făcut referință la o problemă tehnică, dar noi nu credem că este argumentat. Incertitudinea în care operează Gazprom în această perioadă este foarte mare. Noi credem că nu este un comportament normal. Noi contam pe o relație de bună credință, corectă, fiindcă până la urmă vorbim despre viața și sănătatea oamenilor” a menționat Spînu.
Totodată, Spînu spune că în cazul în care compania rusească Gazprom își va onora obligațiile contractuale, capacitățile necesare „Moldovagaz” pot fi asigurate prin intermediul licitațiilor zilnice. În acest sens, „Moldovagaz” a expediat către „Gazprom” solicitarea de a rezerva suplimentar pentru perioada 1-7 octombrie capacități zilnice suplimentare pentru ambele maluri ale Nistrului.
”Moldovagaz a solicitat onorarea contractului și rezervarea zilnică a capacităților suplimentare. Deja cred că luni vedem dacă lucrurile se schimbă. Imediat ce vor fi informații, o să le transmitem publicului” a spus Andrei Spînu.
Amintim că Moldovagaz a primit confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Astfel din cele 8,06 de milioane de metri cubi pe zi, pentru ambele maluri, au fost confirmate 5,7 milioane de metri cubi pe zi, livrările fiind limitate cu peste 30%. Asta deși Moldovagaz a achitat integral avansul pentru luna septembrie către Gazprom.
Deschide și: Directorul Moldovagaz: Din 1 octombrie, R. Moldova va cumpăra gaze naturale cu aproximativ 850 dolari mai ieftin