Centrala de la Cuciurgan va micșora volumul de energie livrată către malul drept al Nistrului începând cu ziua de luni. Anunțul a fost făcut de așa zisul președinte al Transnistriei, Vadim Krasnoseslki, care a menționat că, de săptămâna viitoare, volumul de energie electrică livrată va scădea de la 70% la 27%. Situația creată se datorează lipsei gazelor naturale.

Nu ne-am pus drept scop limitarea furnizării de energie electrică către R. Moldova, pur și simplu nu avem gaz. Aceștia sunt deja termeni comerciali între Cuciurgan, din cauza circumstanțelor apărute, și R. Moldova. Am dat ordin ca în octombrie să fie îndeplinite obligațiile contractuale. Dar s-a ajuns la limită. Începând de luni, vom limita aprovizionarea cu gaze a Centralei de la Cuciurgan. În loc de 70% din pachet, vor rămâne 27% din exporturi. Dar apoi vine noiembrie. Dacă în noiembrie rămânem cu aceleași livrări de gaze ca în octombrie, atunci, ținând cont de sezonul de încălzire și de activitatea industriei, pachetul energetic pentru Moldova va fi de maximum 23%” a declarat Krasnoselski.

Acesta a explicat și din ce cauză a fost luată decizia. Potrivit lui, pe 30 septembrie, Chișinăul și Tiraspolul au încheiat un contract de livrare a 70% din consumul dreptei Nistrului. A doua zi însă, Gazprom a scăzut livrările de gaze naturale către R. Moldova cu 30%.

Dacă nouă ni s-ar spus înainte de semnarea contractului că vor fi scăzute livrările de gaze cu 30%, atunci noi n-am fi încheiat un contract pentru 70%, dar cel mult pentru 40%” a declarat Krasnoselski.

Am încercat să-l contactăm pe ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, însă acesta nu ne-a răspuns la apeluri sau la mesaje. Anterior, el a declarat pentru Deschide.MD că micșorarea livrărilor de gaze naturale de către Gazprom nu va afecta livrările de energie electrică de la Cuciurgan în luna octombrie și că Tiraspolul a încheiat un contract pe care trebuie să-l respecte.

Deschide și: Andrei Spînu: Centrala de la Cuciurgan are un contract cu Energocom pe care trebuie să-l onoreze în deplinătate

Ieri, liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a convocat ședința ”Consiliul de securitate”, la care s-a pus în discuție situația din domeniul energetic din regiune. În această ordine de idei, Tiraspolul a dispus introducerea stării de urgență în economie pe întreg teritoriu al regiunii.

Deschide și: Rusia lasă regiunea transnistreană fără gaze naturale. Separatiștii de la Tiraspol au decretat stare de urgență în economie

În context, separatiștii proruși au anunțat că centrala de la Cuciurgan nu va putea să livreze întregul volum de energie electrică pentru malul drept al Nistrului.

Deschide și: Criză energetică // Centrala de la Cuciurgan ar putea livra mai puțină electricitate malului drept al Nistrului din cauza deficitului de gaz

Anterior, concernul rus Gazprom ar fi anunțat regiunea transnistreană despre micșorarea, cu 40%, a volumului de gaze naturale livrate regiunii pentru luna noiembrie.

Deschide și: Transnistrenii se plâng că rușii îi lasă fără gaze naturale

Totodată, cel mai mare operator al sistemului de distribuție a energiei electrice din R.Moldova, Premier Energy, anunță despre posibile deconectări în evantai a unor categorii de consumatori. Compania ar urma să recurgă la acest pas din cauza unui deficit de energie în volum de 284 MWh.

Deschide și: Criza energetică // Premier Energy anunță posibilele deconectări în evantai