BEI acordă CFM peste 52 de milioane de euro pentru reorganizarea instituției
Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții acordă 52,5 milioane de euro pentru Căile Ferate din Moldova, în cadrul unui proiect de peste 105 de milioane ce prevede procurarea de locomotive, reabilitarea infrastructurii și reformarea CFM.
Ministrul Trnsporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a semnat, astăzi, Acordul de finanțare cu Banca Europeană pentru Investiții, pentru implementarea proiectului de restructurare și reorganizare a Căii Ferate din Moldova.
Chirinciuc a ținut să mulțumească reprezentanților BEI și BERD pentru încrederea și sprijinul pe care îl acordă întru dezvoltarea CFM.
„Am participat la evenimentul de semnare a contractului de împrumut cu BEI. Acest proiect a demarat, de fapt, în 2014 și astăzi am reușit să semnăm contractul de finanțare. Acesta este desfășurat în complex cu împrumutul de la BERD, în valoare de 52,5 milioane de euro. Banii sunt destinați pentru implementarea unor reforme de reorganizare a întreprinderii", a declarat Ministrul Transporturilor.
Directorul General al Î.S. „Calea Ferată din Moldova", Iurie Topală, a ținut să sublinieze importanța acestui eveniment pentru viitorul întreprinderii.
„Suma totală a împrumutului este de 105 milioane de euro (BERD și BEI), la care se adaugă alte 5 milioane de euro, nerambursabile, pe care îi oferă Uniunea Europeană, prin Fondul de Investiții de Vecinătate (NIF). Banii vor servi pentru procurarea locomotivelor și reabilitarea infrastructurii. Suntem pe ultima sută de metri în ceea ce privește anunțarea licitației pentru achiziționarea de locomotive". Topală a dat asigurat că toate datele sunt transparente, iar detaliile sunt publicate și pe site-urile oficiale ale băncilor.
Menționăm că negocierile cu Banca Europeană de Investiții pentru semnarea contractului de co-finanțare a proiectului în egală măsură cu BERD au fost finalizate în luna iunie a.c. Bugetul total al proiectului de restructurare a Căii Ferate din Moldova constituie 105 milioane de euro BERD și BEI.