Tiraspolul acuză Chișinăul de „încălcarea gravă” a acordului între Moldovagaz și Gazprom. Krasnoselski amenință că se va adresa lui Putin
Tiraspolul acuză Chișinăul de „încălcarea gravă” a acordului existent între Moldovagaz și Gazprom. Așa-zisele autorități transnistrene s-au arătat nemulțumite de faptul că pentru malul stâng al Nistrului sunt prevăzute doar 2,3 mln. m3 de gaze naturale, în timp ce în luna octombrie transnistrenii primeau 3,9 mln. m3.
Liderul separatist a convocat astăzi ședința așa-zisului Consiliu de Securitate, la care s-a discutat situația privind reducerea volumului de gaze naturale livrate Transnistriei.
Astfel, reprezentanții Tiraspolului s-au arătat nemulțumiți de faptul că Moldovagaz va livra regiunii doar 69 mln. m3, ceea ce constituie 2,3 mln. m3/zi. Transnistrenii au precizat că ei și-ar dori circa 100 mln. m3 pentru consumul intern al populației și asigurarea infrastructurii sociale și economice. La fel, au precizat ei, sunt necesare încă 90 mln. m3 pentru activitatea Centralei de la Cuciurgan care să asigure 100% din energia electrică necesară malului drept.
„Membrii Consiliului de Securitate au remarcat că, prin acțiunile sale, Moldova a încălcat grav acordul existent între Moldovagaz și Gazprom, potrivit căruia din 171 mln. m3 de gaze furnizate Republicii Moldova, 118 milioane ar urma să revină Transnistriei”, se arată în comunicatul emis de așa-zisa Administrație Prezidențială.
Totodată, transnistrenii au calificat „acțiunile unilaterale” ale Chișinăului ca fiind „fără precedent” și „perfide”, acuzând totodată autoritățile constituționale de tentativa de a pune în pericol „întreaga industrie a Transnistriei” și „bunăstarea economică a republicii”.
În acest sens, separatiștii au anunțat prelungirea, până la 1 decembrie, a stării de urgență în economie. La fel, aceștia anunță că vor expedia noi scrisori în adresa Gazpromului și conducerii Federației Ruse, inclusiv lui Putin.
Amintim că pentru luna noiembrie, Gazprom a confirmat doar 5,7 mln. m3 de gaz pe zi pentru R.Moldova, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Acest volum va fi repartizat după cum urmează: 3,4 mln. m3 pe zi pentru malul drept și 2,3 mln. m3 pe zi pentru malul stâng.
De menționat că și luna trecută Gazprom, contrar prevederilor contractuale, a redus volumul gazelor naturale livrate Republicii Moldova.
Precizăm că, anterior, mai mulți experți și politicieni au declarat că decizia Gazprom de a reduce volumul gazelor livrate reprezintă o formă de șantaj.