Rata inflației va scădea și în următoarea perioadă, ajungând în coridorul de variație pronosticat de Banca Națională a Moldovei: între 6.0 și 3.5 la sută. Dar, dacă BNM nu va continua politica de scădere a ratei de bază, există riscul ca rata inflației să scadă sub nivelul de 3.5 la sută.  

Expertul în economie Roman Chircă afirmă că sunt o mulțime de factori care au contribuit la diminuarea ratei inflației, o mare parte datorându-se factorilor interni.

„Rata inflației va continua să scadă. Nivelul atins acum se datorează stabilității pe piața valutară. De jumătate de an leul nu are fluctuații majore față de valutele de referință. S-a temperat inflația și datorită creșterii economice slabe nu putem să nu vorbim și despre cererea scăzută de lichidități care stopează majorarea masei monetare, aceștia sunt doar câțiva factori. Să nu uităm de aspectul sezonier: august și septembrie sunt lunile în care se atestă scăderea prețurilor pentru producția agricolă. Sunt cazuri înregistrate anterior când am avut și deflație, și nu este exclus ca și anul acesta să avem o astfel de situație. Totodată nu este de neglijat nici targetarea inflației de către BNM de 5 la sută”, spune Roman Chircă.

Aceeași sursă a adăugat că scăderea inflației până la 7,4 la sută în luna iunie este o noutate pozitivă pe fundal, care va susține creșterea economică. De asemenea este o noutate bună și pentru mediul de afaceri.

De cealaltă parte doctorul în economie Sveatoslav Mihalache este de părere că rata inflației ar putea depăși coridorul de jos de 3,5 la sută dacă BNM nu va continua scăderea politicii monetare.

„Riscul ca să fie atinsă limita de jos a coridorului de variație a inflației, și anume de 3.5 la sută în ultimul trimestru al acestui an este unul iminent, în contextul în care BNM nu va scădea politica monetară în următoarea perioadă. Pe de altă parte la noi, de obicei, durează de la trei până la 6 luni de zile până când deciziile BNM referitor la politica monetară sunt palpabile la băncile comerciale. De aici rezultă un lucru firesc ca Banca Naţională să ia o pauză în această privință, să vadă cum „lucrează” piaţa, cum reacţionează băncile comerciale la micşorarea ratei de bază şi ulterior agenţii economici din economia reală, cum evoluează portofoliul de creditare”, a declarat Mihalache.

Amintim că BNM prognozează că proiecția ratei medii anuale a inflației IPC, va înregistra o tendință de diminuare până la sfârșitul anului 2016, după care va urma o stabilizare în jurul țintei de 5 la sută. În medie, în anul curent, inflația va atinge nivelul de 6.7 la sută și de 4.4 la sută în medie în anul viitor. Conform proiecției, rata anuală a inflației va reveni în intervalul de variație a țintei inflației în trimestrul III 2016. Valoarea maximă va fi înregistrată în trimestrul II 2018, de 6.0 la sută, iar valoarea minimă în trimestrul IV 2016, de 3.5 la sută.

Totodată Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea a anunțat astăzi îăn cadrul unei conferințe de presă că în luna iunie 2016, inflația s-a diminuat până la valoarea de 7.4 la sută. Totuși, aceasta s-a plasat în continuare peste limita superioară a intervalului țintei inflației stipulate în Strategia politicii monetare pe termen mediu.