În anul 2022, veniturile disponibile ale populației în medie pe o persoană pe lună au crescut cu puțin peste 21% comparativ cu anul 2021. În oraș, oamenii au avut venituri mai mari, acestea fiind în medie cu 1 800 de lei sau de 1,5 ori mai mari comparativ cu veniturile populației din mediul rural, transmite IPN.

Biroul Național de Statistică precizează că, în baza Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, în anul 2022 veniturile disponibile ale populației în medie pe o persoană pe lună au constituit puțin peste 4 200 de lei, fiind în creștere cu 21,2% față de anul precedent. În termeni reali, cu ajustarea la indicele mediu anual al prețurilor de consum, veniturile populației au înregistrat o diminuare cu aproape 6%.

Câștigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit a populației, cu o pondere de 50,7% în veniturile totale, practic la nivelul anului precedent. De asemenea, o pondere importantă în veniturile disponibile medii lunare ale populației o dețin în continuare prestațiile sociale, care au constituit 20,3% sau cu 1,8 puncte procentuale mai mult față de anul 2021.

Activitățile pe cont propriu au contribuit la formarea veniturilor cu o pondere de 14% din veniturile medii lunare ale unei persoane. Veniturile din activitatea individuală agricolă reprezintă 7,8% din totalul veniturilor disponibile, 6,2% revenind veniturilor obținute din activitatea individuală non-agricolă.

Transferurile bănești din afara țării rămân a fi o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, în anul 2022 acestea reprezintă puțin peste 12% în veniturile totale sau cu 0,4 puncte procentuale mai puțin comparativ cu anul 2021.

Gospodăriile din mediul rural sunt mai dependente de transferurile din afara țării, în comparație cu cele urbane, ponderea acestor venituri fiind de 13,7% în mediul rural și, respectiv, 10,4% în cazul populației din mediul urban. În afară de aceasta, pentru populația rurală este caracteristică și o contribuție mai mare a prestațiilor sociale – 23,8% din total venituri sau cu șapte puncte procentuale mai mult decât în mediul urban.