Din punct de vedere economic, R. Moldova a spus deja la revedere Comunității Statelor Independente (CSI). De această părere este expertul Veaceslav Ioniță, care a declarat că ambele maluri ale Nistrului sunt pe deplin integrate în economia europeană.

Potrivit expertului, din punct de vedere politic, R. Moldova a fost influențată puternic de CSI, în prim plan fiind resursele energetice și exportul unor produse alimentare. Acum, că a scăpat de această dependență, factorul politic și-a pierdut influența. Din punct de vedere emoțional, și astăzi mai sunt moldoveni nostalgici după acea perioadă, dar sunt mai mult niște fantezii, care nu au nimic cu realitatea. Circa 115 mii de moldoveni oficial se odihnesc în UE, la care se mai adaugă circa 400 de mii, care merg anual neoficial la odihnă în UE, iar în CSI mai puțin de 300 de oameni se odihnesc. Astfel, cei care mai au emoții și sentimente față de CSI nici măcar la odihnă nu merg acolo.

Veaceslav Ioniță susține că, anul trecut, comerțul R. Moldova cu UE a atins 7,1 miliarde de dolari: 4,6 au reprezentat importurile din UE, iar 2,5 – exporturile moldovenești în UE. Aceste 7,1 miliarde de dolari ar reprezenta jumătate din toată relația comercială externă a R. Moldova, care se cifrează în prezent la aproape 14 miliarde de dolari: importuri și exporturi.

A mers bine până în 2019. Apoi, a urmat 2020, când am avut pandemie și a urmat o scădere, în raport cu toți partenerii comerciali, nu doar cu UE. Apoi, în 2021, 2022 și deja în 2023 este o creștere semnificativă, datorită roadei agricole bogate din 2021, care a animat puternic exporturile moldovenești. Și războiul din Ucraina a animat exporturile noastre în 2022. Este o dramă ceea ce se întâmplă în Ucraina, dar acest lucrul s-a reflectat în comerțul Republicii Moldova. Multe bunuri ucrainești, Republica Moldova le-a importat și exportat. Multe lucruri de care a avut nevoie Ucraina, Republica Moldova le-a importat din UE și le-a exportat în Ucraina”, a spus Veaceslav Ioniță.

Expertul a mai afirmat că, până în 2005/2006, comerțul R. Moldova cu UE era slab. Abia în 2006, când Rusia a impus embargou la vinurile moldovenești, s-a înțeles că trebuie de mers pe piața UE, dar și de diversificat piața. Ulterior, industria de automotive, care nu a existat în R. Moldova, a apărut ca o extensie a ceea ce era în România în acest domeniu, a fost a doua intensificare a relațiilor R. Moldova cu UE.

A treia etapă a intensificării relațiilor vine după 2014, după semnarea Acordului de Asociere cu UE, când Rusia, din nou, a impus interdicții/embargouri, ceea ce a făcut ca R. Moldova și mai tare să se apropie de UE.

Economistul a mai menționat că din 1996 și până în 2000, partenerul de bază al R. Moldova era CSI, care deținea anual 63% din tot exportul moldovenesc. În UE se duceau doar 30%. 

În prezent, UE este 60%, iar CSI a scăzut sub 10%. UE a scăzut puțin deoarece războiul din Ucraina a dus la intensificarea comerțului Republicii Moldova cu Ucraina, crescând puternic cota Ucrainei în comerțul nostru. Dar, și producția agricolă pe care noi am exportat-o foarte mult a mers nu doar UE, dar și în alte țări care nu sunt membre UE. La noi puternic s-a dezvoltat comerțul cu alte țări. În prezent, în valoare anuală, exporturile moldovenești către UE sunt la nivel de 2,5 miliarde de dolari, în CSI – de 310 milioane de dolari. Cu alte țări – 1,54 de miliarde de dolari”, a spus economistul.

Expertul a mai remarcat faptul că UE este formată din 28 de state, iar R. Moldova exportă în toate. Cel mai mult: 43,9% în România; 13,7% - Italia; 12,2% – Germania; 5,7% - Polonia; 3,9% - Bulgaria; 3,8% - Cehia; etc. Astfel, primele trei țări asigură R. Moldova 70% din toate exporturile către UE.

Ce importăm noi din UE: 25,4% - mașini și echipamente; 18,4% - mărfuri manafacturate; 18% - produse din industria chimică, inclusiv farmaceutice; 17,4% - produse alimentare, agricole și băuturi; 15,8% - combustibil; etc”, a remarcat expertul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, foarte multă lume crede eronat că comerțul extern al celor din stânga Nistrului este legat de CSI, dar, de fapt, stânga Nistrului are aceeași relație cu CSI, ca și R. Moldova. Volumul de export către CSI al celor din regiunea separatistă transnistreană scade vertiginos. Este prezentă Ucraina cu o cotă destul de puternică, dar CSI practic a dispărut.

Cel mai mult companiile din stânga Nistrului vând în dreapta Nistrului. Exporturile în UE din stânga Nistrului sunt aproape de 50%. 70% din tot ceea ce vând companiile din stânga Nistrului, sunt vândute pe piața din Republica Moldova și din UE. Cel puțin economic, atât dreapta Nistrului, cât și stânga Nistrului, sunt de deplin integrate în economia europeană”, a conchis Veaceslav Ioniță.