R. Moldova va primi un grant în valoare de 8 milioane euro din partea Uniunii Europene pentru susținerea antreprenoriatului. La evenimentul de semnare a contractului de grant au fost prezenți ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba și Ambasadorul UE în R. Moldova, Jānis Mažeiks, comunică MOLDPRES.

Șeful de la economie a mulțumit partenerilor europeni pentru suport și a precizat că R. Moldova trebuie să se miște cu pași alerți către integrarea europeană.

„Una din prioritățile fundamentale ale acestui guvern este dezvoltarea economică și în acest sens avem o agendă extrem de intensă. Vorbim aici de crearea oportunităților de afaceri, de asigurarea unui mediu prielnic, fără birocrație, fără obstacole, fără hârțoage și corupție și cu instrumente moderne. Noi nu ne putem permite luxul de a crește cu doar 2-3 procente pe an, pentru că o să rămânem la coada Europei. Avem nevoie de o creștere economică accelerată, iar asta ne poate da sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, pentru că de fapt sectorul IMM-urilor este inima unei economii sănătoase. Banii din grant vor fi utilizați la finanțarea a șapte programe de stat, ce au menirea de a sprijini direct antreprenoriatul. Este o onoare pentru noi să avem această colaborare cu UE”, a declarat Alaiba.

El a menționat că programele se vor axa pe localitățile rurale, acolo unde există un potențial de creștere mare.

„În următoarea perioadă vom oferi și mai multă libertate mediului de afaceri. Acest obiectiv este pe agenda ministerului și a Guvernului. Vom gândi și vom încerca adoptarea unui nou mod de supraveghere și intervenție doar acolo unde va fi nevoie. Trebuie să întoarcem pagina și să mergem cu capul sus înainte spre Uniunea Europeană, iar antreprenorii noștri au ales demult această direcție. Acum câțiva ani comerțul nostru era în proporție de 70 de procente cu Rusia și CSI, iar acum aproape 60 de procente din comerț este cu Uniunea Europeană”, a adăugat Alaiba.

Ambasadorul UE în R. Moldova, Jānis Mažeiks a menționat că duminică, 21 mai, la Adunarea Națională „Moldova Europeană”, R. Moldova a confirmat că aspiră să devină membru al Uniunii Europene.

„Astăzi venim cu o susținere pentru IMM-uri, care au un rol direct în bunăstarea țării. Deja două treimi din exporturile Moldovei merg spre Uniunea Europeană și aceasta este un domeniu unde IMM-urile pot să aibă un rol și mai mare în viitor. Noi vom susține peste 50 mii de antreprenori, fapt ce va avea un impact major pentru sectorul real în următorii trei ani”, a declarat oficialul european.

Resursele financiare în valoare de 8 milioane de euro acordate de Uniunea Europeană vor fi direcționate spre a susține implementarea a șapte programe de grant administrate în prezent de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.