Localitățile amalgamate vor beneficia de alocări financiare pentru dezvoltarea localităților
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege care prevede principiile, criteriile, condițiile și procedura de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi. Autoritățile consideră că această lege va crea un cadru legal pentru dezvoltarea și prosperarea localităților din R.Moldova.
Potrivit proiectului de lege, formele de sprijin financiar pentru localitățile care vor decide să se amalgameze includ alocări din bugetul de stat pentru dezvoltarea infrastructurii, suplinirea bugetelor locale pentru o perioadă de 7 ani, precum și alocarea stimulentelor financiare.
Procesul de amalgamare voluntară va fi inițiat prin decizii ale consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi, adoptate cu votul majorității consilierilor locali aleși.
Populația unității administrativ-teritoriale amalgamate trebuie să fie de minim 3000 de locuitori.
În prezent, aproape 90% dintre unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I au o populație redusă, sub 5000 de locuitori, iar 35 la sută dintre ele înregistrează mai puțin de 1500 de locuitori.
Legea își propune să creeze cadrul normativ necesar amalgamării voluntare a unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi, pentru a consolida capacitatea lor administrativă și a presta servicii publice de calitate cetățenilor din întreaga țară.