15 august este ultima dată când pot fi achitate impozitele pe imobile
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că data de 15 august 2016 este ultima zi, prevăzută de legislaţia în vigoare, în care contribuabilii pot achita prima parte a impozitului pe bunurile imobiliare şi impozitului funciar aferente perioadei fiscale a anului 2016.
În condiţiile neachitării impozitelor respective în termenul prevăzut, pentru fiecare zi de întîrziere se va aplica penalitate.
Amintim că din acest an, în Moldova se introduce impozitul pentru avere ce va fi achitat de persoanele fizice care deţin case mai scumpe de 1,5 milioane de lei.
Persoanele fizice din Moldova care deţin un imobil cu o suprafaţă mai mare de 120 de metri pătraţi şi cu o valoare cadastrală mai mare de 1,5 milioane de lei, vor plăti anual un impozit suplimentar în bugetul de stat.