Guvernul a aprobat Programul pentru susținerea antreprenorilor „373”. Acesta reprezintă un instrument de finanțare prin care statul va subvenționa dobânzile la creditele pentru nevoile investiționale ale întreprinderilor, transmite IPN.

Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, a declarat că „373” reprezintă și prefixul telefonic al țării, iar fiecare cifră reprezintă un parametru din program. Cifra 3 reprezintă 3% rata dobânzii la creditele în valută străină, euro sau dolari. Cifra 7 reprezintă 7% rata dobânzii la creditele în lei, iar cealaltă cifră 3 – 3 ani, perioada maximă de grație pentru creditele cu maturitatea de până la 7 ani.

„Valoarea maximă a creditului compensat, în acest moment, este 15 milioane de lei. Însă vom avea o ajutarea legislativă care să ne permită să creștem acest maxim”, a notat vicepremierul.

Pentru a beneficia de credite avantajoase, antreprenorii vor trebui să prezinte la bancă un plan eligibil de investiții și să aibă o contribuție proprie la programul investițional de 10%.