Sergiu Tofilat: Energocom a cumpărat 600 milioane m3 de gaz, știind că avem nevoie numai de 480
Au fost luate decizii nechibzuite și s-a procurat mai mult gaz decât era nevoie. Este opinia vicepreședintelui Partidului Schimbării, Sergiu Tofilat. Potrivit expertului în domeniul energetic, Energocom știa care este consumul malului drept în sezonul rece al anului și totuși, a procurat la prețuri exorbitante volume prea mari de gaz. În același timp, Sergiu Tofilat spune că experiența gazului gratuit pentru regiunea transnistreană se va termina și va crea premise pentru reintegrarea țării, notează IPN.
Potrivit expertului în domeniul energetic, deși Republica Moldova nu și-a onorat obligațiile contractuale din acordul cu Gazprom, Rusia nu s-a aventurat să sisteze în totalitate livrările de gaz, știind că astfel declanșează o criză umanitară în stânga Nistrului. Potrivit expertului, anularea practicii păguboase a gazului gratuit pentru regiunea separatistă va crea premise pentru reintegrarea Republicii Moldova.
„Putin înțelege că, dacă el va deconecta gazul, Moldova nu va avea de suferit, noi și așa cumpărăm gaz deja de mai mult de jumătate de an din alte părți, cea mai afectată va fi regiunea transnistreană, acolo va fi o criză umanitară. Putin nu vrea să-și asume responsabilitatea pentru generarea unei crize umanitare, jumătate din bugetul transnistrean se formează din revânzarea acestui gaz. Dar mai devreme sau mai târziu acest gaz pe gratis se va termina, și atunci Transnistria oricum se va trezi într-o situație de criză umanitară, și asta deschide perspectivele de reintegrare, ei nu vor mai depinde de Moscova, vor trebui să revină sub aria constituțională, legală a Republicii Moldova”, a spus Sergiu Tofilat în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
În același context, expertul califică drept nechibzuită decizia autorităților de a cumpăra volume atât de mari de gaz, știind care este consumul țării în perioada rece a anului.
„Energocom-ul a cumpărat 600 de milioane de metri cubi, știind că noi avem nevoie de 480. Întrebarea e, cine a luat deciziile, de ce trebuia de cumpărat mai mult gaz decât era nevoie? Noi ne-am pomenit că în decembrie și ianuarie am cumpărat mai mult gaz decât trebuia, la prețurile care atunci erau mai mari, și când a venit primăvara, prețurile s-au dus în jos, și noi, având gaz scump, nu putem da în jos tariful. S-au luat decizii nechibzuite și s-a cumpărat prea mult gaz iarna, asta este poziția mea”, a spus expertul în domeniul energetic.
Anterior, șeful Energocom, Vadim Bînzari, a anunțat că Republica Moldova mai are în stocuri aproximativ 100 de milioane de metri cubi de gaz procurat la prețuri mari. În prezent, consumatorii achită un tarif la gaz de puțin peste 18 lei pentru un metru cub.