Republica Moldova va contracta un împrumut de 120 de milioane de euro din partea Agenției Franceze pentru Dezvoltare în condiții preferențiale pe care va putea accesa pe parcursul a cinci ani. Banii vor fi investiți în implementarea reformelor în sectorul energetic. Prima tranșă de 40 de milioane de euro va fi debursată până la sfârșitul acestui an. Suplimentar, Moldova va primi un grant de 5 milioane din contul Uniunii Europene. Acesta prevede Memorandumul de Înțelegere pentru reformarea sectorului energetic semnat astăzi de Agenția Franceză de Dezvoltare și patru ministere din Moldova, transmite IPN.

„Prioritățile noastre pe dimensiunea energetică vizează decarbonizarea accelerată, însemnând în primul rând investiții în eficiența energetică a clădirilor, electrificarea transportului și a trecerii la transport electric și o mai bună capacitate de integrare a energiei regenerabile în rețea. Finanțarea pe care o vom primi din partea Agenției Franceze de Dezvoltare ne vom strădui să le investim în aceste prioritățiˮ, a precizat Victor Parlicov, ministrul energiei.

Memorandumul vizează accelerarea procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană pe dimensiunea energetică. „Noi ne-am asumat să accelerăm lucrul pe care îl aveam planificat deja pe dimensiunea de integrare europeană, inclusiv ceea ce vizează anumite proiecte infrastructurale, construcția liniilor, dar și anumite documente de politici, aprobarea planurilor naționale de climă și energie, aprobarea strategiei, viziunii pe termen lung pentru sectorul energetic. Toate aceste lucruri fac parte din precondiții pe care noi trebuie să le îndeplinim pentru a fi eligibili pentru această finanțareˮ, a spus Victor Parlicov.

Graham Paul, ambasador al Franței în Republica Moldova, a afirmat că energia este un subiect strategic pentru Republica Moldova, de aceea Franța oferă o asistență multiformă pentru acest sector prin proiecte de investiții și alte contribuții pentru a reduce vulnerabilitatea energetică a populației, dar și pentru susținerea concretă a reformelor angajate. „Chiar dacă în ultimele luni au fost înregistrate progrese importante, rămâne mult de făcut pentru a ameliora reziliența și securitatea energetică și pentru a o adapta la normele și standardele europene pentru a putea lupta în mod eficient contra încălzirii climatice și a asigura eficiența energeticăˮ, a declarat ambasadorul.

Directorul executiv al Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD), Philippe Orliange, a menționat că memorandumul prevede un împrumut concesional din partea Agenției Franceze pentru Dezvoltare. Prima tranșă este de 40 de milioane de euro va fi debursată până la sfârșitul anului 2023. O altă componență este asistență tehnică furnizată de Uniunea Europeană și implementată de AFD, care vine să consolideze capacitatea ministerelor din Moldova și instituțiilor publice pe calea reformelor care au impact asupra populației Moldovei.

Magdalena Mueller-Uri, șefa Secției Operațiuni din cadrul Delegației UE în Republica Moldova, a spus că Uniunea Europeană susține inițiativa prin finanțarea unei asistențe tehnice în mărime de 5 milioane de euro. Acest proiect va consolida capacitățile din cadrul ministerelor implicate pentru a avansa pe reformele în domeniul tranziției energetice.

Memorandumul de Înțelegere pentru reformarea sectorului energetic a fost semnat între Agenția Franceză de Dezvoltare și Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Mediului și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.