Republica Moldova a semnat acordul de liber schimb cu Asociația Europeană de Liber Schimb (EFTA). Acest document permite producătorilor moldoveni să exporte bunuri, fără a plăti tarife vamale, în cele patru țări membre ale EFTA: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Cu un mesaj de felicitare s-a adresat președintele Maia Sandu, potrivit căreia noile piețe de export pentru antreprenorii moldoveni înseamnă mai multă producție vândută, venituri mai mari și mai multe locuri de muncă acasă.

După mai bine de doi ani de negocieri, semnarea acestui acord a fost posibilă datorită dialogului nostru permanent și deschiderii partenerilor europeni față de agenda noastră de dezvoltare. Acesta este încă un pas important în direcția integrării noastre economice în Europa și contribuie la menținerea stabilității și la sporirea bunăstării cetățenilor. Prin promovarea comerțului echitabil și a unui mediu transparent, ne asigurăm că Moldova devine o destinație atractivă pentru investitori și că producătorii noștri beneficiază de mai multe oportunități de export”, a menționat președintele.