Bolea, după întrevederea cu fermierii: Am identificat 200 de milioane de lei ca suport din partea statului
După mai multe zile de proteste ale fermierilor, în această seară aceștia au avut încă o întrevedere cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. În urma discuțiilor, ministrul a dat asigurări agricultorilor că vor primi suport din partea statului, precizând că la Ministerul Finanțelor s-au identificat resurse financiare în valoare de 200 de milioane de lei.
„În urma discuțiilor care au avut loc de câteva zile, la Ministerul Finanțelor s-au identificat resurse financiare în valoare de 200 de milioane de lei, bani care vor fi distribuiți conform unui grafic. Asociația Forța Fermierilor urmează mâine să-și delege oamenii, la Ministerul Agriculturii vom face un grup de lucru ca să elaborăm rapid regulamentul în baza căruia vor fi redistribuiți acești bani”, a declarat ministrul Agriculturii.
De cealaltă parte, președintele Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, susține că soluțiile propuse de autorități reprezintă „mai puțin decât suficient”, referindu-se la faptul că inițial fermierii au cerut 700 de milioane de lei pentru acoperirea pierderilor suportate.
„Forța Fermierilor rămâne în ofensivă activă în sensul bun al cuvântului. Ultimatum este până la 1 august și agricultorii nu vor ceda. Da, s-au găsit niște soluții, dar este mult mai puțin decât suficient”, a spus Slusari.
Reamintim că pe parcursul săptămânii trecute, fermierii din mai multe raioane ale țării au venit cu tehnica agricolă în Piața Marii Adunări Naționale din Capitală, fiind nemulțumiți de faptul că autoritățile nu răspund la solicitările lor privind alocarea compensațiilor la costurile de producere în valoarea de cel puțin 3000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă, restricționarea temporară prin decizia CSE a importului cerealelor din Ucraina, precum și obligarea Portului Giurgiulești de a exporta doar producția agricolă de la producătorii din țară.