Curtea Supremă de Justiție din Marea Britanie ar putea iniția un proces de judecată pentru a demonstra că decizia de achitare a prejudiciului de 500 mln de dolari emisă în favoarea lui Anatol și Gabi Stati, a căror investiții au fost confiscate de Kazahstan, a fost luată în baza unor declarații false. Judecătorul Robin Knowles menționează că este necesar de examinat minuțios acuzațiile de fraudă, care rezultă din valoarea pretinsă a investițiilor făcute de Stati într-o rafinărie, până a decide dacă premiul arbitral poate fi executat în Anglia.

------------Suma despăgubirii, care a fost decisă de Curtea de Apel a districtului Svea din Stockhom, Suedia, include 277,8 milioane de dolari pentru anumite domenii de petrol și gaze, 31,3 milioane dolari pentru contractele de utilizare a subsolului, 199 milioane dolari pentru instalația GPL și aproape 66 milioane dolari - costurile juridice. Banii au fost achitați societăților lui Stati și companiilor lor de către un Tribunal de Arbitraj din Stockholm, ca urmare a unei presupuse campanii de hărțuire din partea Kazahstanului, menite să-i preseze să-și vândă investițiile către compania petrolieră de stat KazMunaiGas.

„Dacă acuzațiile pe acest caz nu fac parte din procesul de judecată și nu sunt discutate, inclusiv chestiunea efectului fraudei depistate, atunci nu putem discuta despre integritatea procesului de arbitraj, sau a Convenției de la New-York sau aplicarea deciziilor de arbitraj din alte țări”, a spus Robin Knowles. „ Este în interesul justiției de a revedea acest caz”.

Convenția de la New York este un acord internațional care prevede aplicarea reciprocă a hotărârilor arbitrale internaționale. Judecătorul Knowles a admis argumentele Kazahstanului cu privire la fraudă, dat fiind faptul că intenționează să anuleze o hotărâre, emisă anterior de un alt judecător britanic.

Declarațiile false invocate de Kazahstan au legătură cu relația dintre Stati și Perkwood Investment Ltd., compania care a vândut echipament în valoare de 115 milioane de dolari societății  "Tolkynneftegaz LLP”, parte în litigiul de bază. Kazahstan susține că, după arbitraj, a descoperit că Perkwood și Stati ar avea legătură și că o mare parte a echipamentului cumpărat de către întreprinderea lui Stati pentru rafinărie a fost achiziționat la un preț mult mai mic.

Stati a folosit prețul de achiziție al acestui echipament ca argument în instanță. A spus că a investit 245 de milioane de dolari în dezvoltarea și construcția rafinăriei, iar Kazahstanul susține că cifrele nu corespund realității. Aceasta, la rândul său, pare să fi majorat oferta de 199 milioane de dolari prezentată de KazMunaiGas (KMG), pe care tribunalul le-a invocat atunci când a calculat daunele pricinuite lui Stati. Acesta a fost un argument pe care judecătorul Knowles l-a găsit plauzibil.

"În cazul în care oferta indicativă KMG a fost, de fapt, rezultatul interpretării necinstite a reclamanților, atunci mi se pare că, în această etapă de examinare a cererii există suficiente argumente ca tribunalul să acorde o „importanță deosebită" în cadrul „sursei relativ mai bune de informare pentru evaluarea instalației GPL", a subliniat judecătorul englez.

Amintim că Anatol Stati și familia sa au obținut în 2016 un câștig de cauză în litigiul cu autoritățile din Kazahstan, care le-au preluat afacerile din domeniul petrolier și gaz în anul 2010.

O instanță din Suedia a decis că Republica Kazahstan trebuie să achite lui Anatol și Gabriel Stati, companiei Tristan Oil și partenerilor săi, Ascom Group și Terra Raf Trans Traiding Ltd, despăgubiri în valoare de 506 milioane de dolari, pentru încălcarea prevederilor tratatului internațional Carta Energetică (Energy Charter Treaty). Procesul a durat mai mult de șase ani.