Victor Parlicov: „În această iarnă vom achita cu 35% mai puțin pentru gazele naturale”
„Pentru prima oară probabil în istoria Republicii Moldova intrăm în sezonul de iarnă absolut siguri, cu un contract pe termen lung la energia electrică, cu stocuri de gaze pe toată iarna practic. În această iarnă vom achita cu 35% mai puțin pentru gazele naturale,” a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi, de la TVR MOLDOVA.
„Noi când am procurat gaze mizam pe consum mai mare. Această toamnă caldă pe care o avem și până acum, face ca aceste rezerve pe care ni le-am făcut să ne ajungă pe o perioadă mai lungă. Să vedem cum va fi și iarna, dar eu cred că noi avem deja rezerve suficiente pentru a trece practic de toată perioada rece. Dacă o să mai fie nevoie vom mai procura gaze pe piața internațională și sunt absolut singur că noi vom reuși să le procurăm la prețuri competitive, la prețuri care să nu pună presiune pe consumator”, a spus ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Ministrul promite consumatorilor pentru această iarnă, indiferent de ce se va întâmpla pe piețele internaționale că consumatorii nu vor fi afectați, nu vor avea de plătit mai mult.
„Ceea ce pot promite la fel, este că prețurile care le avem în această iarnă sunt cu vreo 35% mai joase, decât iarna precedentă pentru că efortul pe care l-au făcut oamenii anul trecut, atunci când am avut vârful de prețuri, când am avut cele mai înalte prețuri, pe piața europeană nu doar la noi, acest efort financiar a durut, oamenii au împrumutat bani ca să-și plătească facturile. Guvernul a făcut maxim ce a putut pentru a da compensații. Partenerii internaționali ne-au ajutat financiar, dincolo de asta din România am procurat și energie la prețuri plafonate pentru consumatorul din România. Toată lumea împrejur s-a mobilizat ca să ne ajute ca să trecem de acea perioadă, cea mai grea, iar mai departe este din mai bine în mai bine,” a mai adăugat acesta.
Potrivit lui, iarna care vine va fi cu certitudine mai ușoară decât iarna precedentă, prețurile la gaze vor fi cu 35% mai joase și deja sunt prețurile la energie electrică la fel, cu 30-35% mai joase.
„Companiile au mai depus cereri cu reducerea suplimentară. Și FEE Nord și Premier Energy, la fel, atunci când avem o certitudine cu privire la prețul pe termenul lung cu Centrală Termoelectrică Moldovenească. Atunci când avem o mai bună previzibilitate și au făcut calculele și acum urmează o nouă reducere a prețurilor la energia electrică. Față de anul trecut și gazele și energia electrică vor fi mai ieftine, compensațiile rămân. Consumatorii vulnerabili în continuare și în acest an vor primi compensații. Respectiv, eu pentru consumatorii din R. Moldova văd numai lucruri pozitive față de ceea ce am avut până acum,” a conchis Parlicov.