Pe șoselele din Republica Moldova vor circula mai puține camioane de mare tonaj cu producție agricolă din Ucraina. La Dornești, Suceava, încep testele – și imediat după aceasta, exploatarea - pentru cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa, în urma unei investiții de 10 milioane de euro, relatează IPN cu referință la Forbes România.

Se poate presupune că se vor reduce și suspiciunile agricultorilor moldoveni că tranzitarea se face cu nereguli care afectează interesele lor legitime. Noul complex marchează un nou capitol în eforturile grupului de companii GRAMPET, liderul transportului feroviar privat de marfă din România de a moderniza și eficientiza infrastructura feroviară din regiune și de a sprijini reconstrucția Ucrainei.

Gruia Stoica, președintele grupului spune că „după declanșarea războiului, operatorii feroviari din cadrul GRAMPET Group au contribuit substanțial la fluidizarea traficului și reactivarea coridoarelor principale pe axa Nord-Sud, asigurând transportul a peste 1,5 milioane de tone de mărfuri în relația cu Ucraina”.

Cu o capacitate maximă proiectată de 3 milioane de tone, complexul Dornești este dotat cu o stație de încărcare a vagoanelor (128 m lungime) și una de descărcare (120 m lungime), ce permit încărcarea/descărcarea simultană a 8 vagoane. Dotările sunt similare cu cele ale terminalelor din porturile maritime și fluviale, ceea ce face posibil transportul produselor fără pierderi de calitate și la capacitate maximă, respectiv 500 de tone pe oră.

IPN notează că în Republica Moldova grupul GRAMPET este reprezentat de „Eurorail Company”, care prestează servicii de organizare a transporturilor feroviare pe teritoriul Republicii Moldova, României, tarilor Europei, CSI, Baltice si Asiei.