Creditele, tot mai ieftine. BNM coboară rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară
Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt coboară de la nivelul de 3,75% anual la 3,6%. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei.
Totodată, au fost stabilite ratele de dobândă la creditele overnight, la nivelul de 5,6% anual, în comparație cu 5,75% în prezent, iar la depozitele overnight – la nivelul de 1,6% anual, comparativ cu 1,75%.
În același timp, Comitetul executiv al BNM a votat pentru micșorarea rezervelor obligatorii cu 2 puncte procentuale atât pentru cele în lei, cât și pentru cele în valută.
Potrivit Băncii Centrale, aceste măsuri vizează stabilizarea inflației în intervalul de 5, (+/-1,5) la sută, considerat nivelul optim pentru creșterea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova pe termen mediu.
„Astfel, banca centrală vrea să stimuleze în continuare cererea agregată, să încurajeze consumul, investițiile și echilibrarea economiei naționale. Efectele se vor transmite în perioada următoare prin scăderea ratelor de dobândă din piețele monetare, de depozit și de credit”, precizează BNM.