Stația Electrică Vulcănești urmează a fi extinsă, iar prin linia electrică Vulcănești-Chișinău se va conecta cu stația electrică din capitală. Stația din Vulcănești este de 400kV și e gestionată de ÎS „Moldelectrica”. Extinderea se va face prin construcția unei celule suplimentare de 400 de kV, necesară pentru racordarea liniei electrice aeriene Vulcănești-Chișinău.

Despre acest lucru ne anunță Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE). Potrivit instituției, o licitație internațională în acest sens a fost lansată repetat de către autorități.

Potrivit directorului UCIPE, Ruslan Surugiu, lucrările respective, dar și pachetul investițional care prevede modernizarea stației electrice Chișinău vor permite conexiunea liniei electrice aeriene 400 kV Vulcănești-Chișinău, care este în proces de construcție.

„Măsurile sunt necesare pentru asigurarea securității energetice a țării, inclusiv datorită posibilității de asigurare a transporturilor transfrontaliere de energie dintre Republica Moldova Uniunea Europeană, prin România. Datorită acestui proiect vom reduce dependența energetică a Republicii Moldova, inclusiv dependența de Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, situată în regiunea transnistreană”, a menționat Ruslan Surugiu.

Lucrările sunt parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic și se încadrează în măsurile urgente ale Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Energiei, orientate spre asigurarea securității energetice a țării. Valoarea proiectului este de 61 mln. Euro și este finanțat de Asociația Internațională de Dezvoltare, grupul Băncii Mondiale.

De menționat că procedura respectivă de licitație a fost repetată, reieșind din necorespunderea ofertelor în cadrul primei licitații cu cerințele tehnice din caietul de sarcini.

Invitația de participare la licitație (cererea de oferte) poate fi găsită aici: https://mepiu.md/rom/request-for-bids-plant-design-supply-and-installation-two-envelope-bidding-process-without-prequalification