Ziua Ușilor Deschise la BNM. Toți doritorii sunt așteptați să admire monedele de colecție
Banca Națională a Moldovei (BNM) își deschide porțile pentru public cu prilejul aniversării a 33-a de la fondare într-un format nou. Potrivit unui comunicat al reprezentanților Băncii, doritorii vor putea cunoaște ce reprezintă o bancă central și vor avea posibilitatea să o viziteze inclusiv mâine, 9 iunie.
„Cetățeni de toate vârstele vor putea vedea expoziția BNM cu mărturii documentare din istoria monetară și să „parcurgă” etapele devenirii monedei naționale până în prezent, să admire colecția de monede comemorative și jubiliare emise de Banca Națională a Moldovei, dar și mostre ale altor bănci centrale”, se menționează într-un comunicat al BNM.
De asemenea, vizitatorii vor fi invitați la câteva ateliere de lucru, concepute într-o manieră interactivă la subiecte utile din domeniul financiar-bancar. Astfel, oricine va fi interesat, va putea să examineze în mod individual la un echipament specializat elementele de siguranță ale monedei naționale în cadrul unei prezentări ample a acestora de către experții BNM.
La fel, o temă ce va fi pusă în atenția publicului va fi „Siguranța plăților fără numerar” – un aspect al vieții noastre de zi cu zi, pe care e bine să-l cunoască orice consumator. Banca Națională a pregătit și un atelier special pentru studenții și tinerii în formare profesională în care vor fi prezentate oportunitățile de carieră la BNM.
Activitățile se vor desfășura între orele 11:00 și 17:00, la fiecare oră fixă.
Ziua Ușilor Deschise este un eveniment pe care banca centrală îl desfășoară în mod tradițional la aniversarea constituirii sale, afirmându-și transparența și dorința de a fi aproape de public.