În cazul în care consumatorii casnici au expediat datele contoarelor la gaze naturale prin intermediul platformelor online ale întreprinderii sau acestea au fost citite fizic de către controlori până pe 31 mai, atunci volumele de consum vor fi repartizate uniform pentru fiecare zi a lunii, cu scopul de a determina media zilnică. Ulterior, se va calcula consumul pentru perioada 1-2 mai la tariful precedent, iar pentru perioada 3-31 mai – la tariful micșorat. Cu precizări în acest sens vine SA „Moldovagaz” în contextul în care noile tarife au intrat în vigoare pe data de 3 mai, transmite IPN.

De exemplu, dacă consumul total a unei gospodării la data de 31 mai a atins 16 metri cubi, atunci consumul mediu zilnic va constitui 0,517 metri cubi (16 metri cubi împărțiți la 31 de zile calendaristice). Pentru perioada 1-2 mai, consumatorului respectiv îi va fi facturat volumul de 1 metru cub de gaze (0,517 metri cubi înmulțit cu 2 zile calendaristice) la tariful anterior. Alți 15 metri cubi (0,517 metri cubi înmulțit cu 29 de zile calendaristice) la tariful nou.

Calculele sunt reflectate în facturile expediate consumatorilor.

În situațiile în care controlorii n-au avut acces la contoare sau datele acestora n-au fost expediate de către consumatori prin intermediul platformelor online și alte instrumente disponibile, întreprinderile de distribuție a gazelor din grupul „Moldovagaz” vor aplica repartizarea analitică (prognozată). Și anume, pe baza consumului de gaze naturale în perioada comparabilă a anilor precedenți, cu ajustarea ulterioară a acestora.

În cazul apariției întrebărilor legate de facturarea consumului de gaze naturale în luna mai 2024, consumatorii pot apela la numărul unic de telefon: 1304 (1305 în cazul capitalei), precum și să recurgă la expedierea adresării (petiției) prin intermediul serviciului „Cabinetul personal consumator” de pe pagina furnizorului.

ANRE a aprobat la începutul lunii mai tarife mai mici la gazele naturale. Astfel, consumatorii casnici și o parte din consumatorii non-casnici conectați la rețelele de joasă presiune plătesc din 3 mai pentru gaze un tarif de 12 154 de lei pentru o mie metri cubi (12,1 lei/m3).