Exportul de caise din Republica Moldova a crescut de 4,5 ori într-un singur an, precizează viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării. Dacă în perioada ianuarie-iunie 2023 au fost exportate 821 de tone de caise, în aceeași perioada anului curent au fost trimise peste hotare 3689 de tone, transmite IPN.

Cele mai multe caise au ajuns în Ucraina, România și Polonia, a remarcat Dumitru Alaiba, accentuând că tot mai multe produse își găsesc loc pe piețele europene.

„Asta e meritul, în primul rând, al antreprenorilor – celor care găsesc oportunități în orice criză și care se adaptează pentru a face față provocărilorˮ, a declarat ministrul.